Sînt tot mai numeroase dovezile care ne conduc spre ideea că în România fiecare venetic de oriunde poate face orice dorește, liber și neoprit de nimeni. În numele democrației și al dreptului de exprimare, dar și sub acoperămîntul acelui falimentar și prost înțeles sentiment al ospitalității românești, care nu de puține ori ne-a făcut deservicii cu consecințe imposibil de cuantificat pe planul istoriei, dar mai ales al demnității naționale.
Începutul acestei săptămîni ne-a reconfirmat că maghiarii, cel puțin o parte dintre ei, continuă să exerseze arta provocării interpretată pe o partitură a naționalismului iredentist și alimentată de frustrarea numită Ardeal. Scenariul, regia, scena și recuzita au fost aceleași ca în anii din urmă la Trecătoarea Ghimeș – Palanca. Poate actorii s-au schimbat, o parte sau cu toții, dar nu asta e important, ci spectacolul în sine, degradant și revoltător. Iată faptele: după ce o noapte întreagă și-au sleit puterile jucînd ceardas, urlînd ozo szep și golind un tir de pălincă la balul ceangăilor din Lunca de Jos
(știam că, totuși, așezarea cu pricina e o localitate românească, dar cu populație majoritar maghiară, nu ceangăiască), o haită de bețivi turbulenți și fără pic de minte a luat cu asalt fosta graniță româno-maghiară de la limita nord-vestică a județului nostru. Cetățeni maghiari sosiți aici cu mai multe autocare, într-o desfășurare de forțe care i-a lăsat fără replică pe localnici. Au făcut ceea ce mai făcuseră și în urmă cu un an, și acum doi ani, constant din 1995 încoace: cu vopsea roșie și cu litere mari, să se vadă și din avion, au marcat pe șosea însemnul foarte drag lor și binecunoscut nouă: Vama- MAGYARASZAG (vama Ungaria), iar în dreptul fostului pichet grăniceresc, din care mai sînt în picioare scările de acces și cîteva ruine, au scris Vama-Palanca, parcă spre a-i tulbura odihna veșnică eroului ce veghează de sub semeția monumentului dedicat lui Apostol Bologa. După care cohorta de profanatori s-a retras la fel de gălăgios precum veniseră, savurîndu-și ticăloasa faptă în stilul hunic inconfundabil. De fiecare dată cînd se întîmplă astfel de blasfemii ni se spune: să nu blamăm o nație din cauza unor scelerați. De acord, dar nici să ne lăsăm scuipați pe obraz, în fiecare an, după care să mai și spunem, eventual cu fața plină de zîmbet și condescendență: Keszenem szep! Deja sîntem căzuți în ridicol! Nu știu de ce, dar prea seamănă respectiva întîmplare cu un preambul pentru ce va fi de ziua Ungariei. Ni se pregătește ceva?
Tot ce se poate! Pe 26 august 1994 eram prezent la Valea Uzului, sat în moarte clinică, din componența comunei harghitene Szentmartin, fost hotar vremelnic dintre regatul românesc și cel maghiar. Zeci de mașini și căruțe care arborau drapelul maghiar, sute de locuitori din zonă, o fanfară și ansamblul popular de dansuri din Miercurea-Ciuc, veniseră la eveniment: dezvelirea monumentului eroilor maghiari căzuți aici în august-septembrie 1944 și resfințirea cimitirului eroilor. În predica sa, de peste o oră, preotul din Szentmartin a bătut cu ostentație aceeași monedă: pămîntul pe care ei toți îl calcă este sfînt pămînt al patriei-mumă, Ungaria, iar ei, ungurii, trebuie să se întoarcă aici spre a-i da o nouă viață. Sigur, nu el, preotul iredentist din așezarea harghiteană de dincolo de munți e cel ce dă verdicte istorice, dar sămînța neadevărului și provocării fusese aruncată. Ea a încolțit chiar și anul următor, la Ghimeș- Palanca, iar în cei viitori a înflorit prin repetare după scenarii prestabilite.
Aștept, acum, 26 august 2002 să văd ce va să fie la Valea Uzului, la Ghimeș-Palanca, poate la Cleja și Faraoani sau la Pustiana. Vom fi obligați să asistăm, din nou, la terfelirea demnității de român, fără să schițăm măcar un gest de neacceptare? Fără măcar un protest politic sau diplomatic? Lecțiile de pînă acum ne acuză. Sau vor trece ca și celelalte? Neobservate! Pînă aseară nu am auzit ca evenimentul petrecut luni să fi stîrnit vreo reacție din partea politicienilor din UDMR. Sînt și ei în vacanță, nu?! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns