Poziția ta
Ovidiu BUFNILĂ
Nu e neimportant cum te poziționezi în lume. Ce-ți oferă această lume? Tu cine ești? Cum te raportezi la ticăloșii, la trădări? Cum mai poți crede așa-zișii formatori de opinie care se dau în stambă la radio și televiziune? Cum să te mai cucerească verbul lor acid și perfid? Sînt voci care, pline de naivitate, se revoltă cînd cineva afirmă asemenea lucruri pe care le afirm eu. Oare nu trebuie să te pregătești de luptă?
Care e tendința? Care e direcția?
O lume pentru naivi și poeți? Cînd poeții bat cu pumnul în masă terfelind metafora? Să fim serioși. Să te poziționezi înseamnă să lucrezi cu creierul. Să te poziționezi corect înseamnă să-ți cunoști valoarea. Să te cunoști înseamnă să găsești lumina, dar să nu te lași călcat în picioare de arhanghelii nimicului! Nu-mi spune că ești tare naiv, internautule! Alege lupta. Nu alerga într-un suflet în tabăra celor înfrînți.
Ești o ființă de lumină. Aș putea spune că ești chiar o proiecție tridimensională. Funcțiile tale sînt pe potriva luminii. Codul tău genetic urmează lumina. Problema dacă lumina are mai multe viteze aparține savanților. Tu, în alcătuirea ta, ești expresia vitezei luminii, așa cum o percepi.
Imaginea ta poate fi construită pe măsura aceasta. Umbrele tale sînt coduri ale ființării. Le-am putea desluși împreună. A-ți interpreta corect codurile de lumină și de umbră e ca și cum ai tinde către Absolut. Dacă vrei, poți considera adevărul ca fiind o expresie a Absolutului. Lumina te luminează și te compune în același timp. Imaginea ta nu s-ar putea compune fără cîmpuri electromagnetice. Ele sînt ale luminii căci fără cîmpuri electromagnetice nu ar putea exista forme în Universul Vizibil. Scînteierile cîmpurilor sînt tainice. Taina este între Om și Unu.
Fericite sînt cuvintele nespuse. Fericite sînt cuvintele necuprinse în discursul președinților, în vorbele de duh ale călugarilor, în diatribele lansate de parlamentari fățarnici siluind trupul patriei. A nu spune e mai grozav decît a perora. A nu spune e mai periculos decît a te afla în treabă flecărind în marginea Istoriei și a Lumii. Învață nevorbele, necuvintele și lungile tăceri.
Ascultă-ți trupul, diapazon universal. Lasă cuvintele, bezmeticele, să se prelingă pe lîngă trupul tau.Tăcerile tale sînt rarele clipe cînd te Unești-Cu-Unu. Imaginea ta va fi mai viguroasă prin tăcere. Cînd toți urlă și dau ca bezmeticii din brațe, învață umilința penumbrei. Lasă-te purtat de Tăcerea Esențială. Pătrunde-te de tăcere. Marii Cicălitori care împung popoarele ca pe niște turme în brațele comunicării-făra-de-noimă lipsesc ființa de înțelesuri, transformînd-o în client, cumpărător, adresant. Imaginea ta e o vecinătate a lui Unu și nu un lung monolog al mediocrului, minimalului și meschinariei. Descoperă-te în imaginea ta prin necuvîntul tau. La început n-au fost cuvinte, ci imagini ale unor mulțimi de puncte-aflate-în-vibrație. Iar aceste mulțimi nu sînt altceva decît stratul ultim al imaginii tale care nu e decît aparența.
Iatã corpul, tău. Corpul este însuflețit. O lume mică. În căutare de sens. Corporalitatea prilejuiește un regal al imaginii. Corporalitatea ca normă. Corpul ocupă spațiul de putere. Se răsucește. Devine bidimensional. Se aruncă în lume. Masele largi sub formă de Numere Mari sînt tot atîtea corpuri care ocupă spațiul de putere. Imaginea corpului e totalã. Dictatorul înglobeazã Numerele Mari. Democrația le mărunțește în strategii cochete.
Corporalitatea noastră distruge limita. Imaginea nu se mai explică prin limită, ci prin vecinătăți. Vecinătățile corpului sînt adeseori monstruoase. În regimul democratic, fie ele și superficial sau trucat, corpul reunește periferia cu centrul. Corpul se află. Periferia ar vrea să fie aflată. A porni dinspre centru împotriva periferiei e ca și cum ai institui dictatura corpului asupra marginilor. Căci în cele din urmă, periferia va înghiți centrul. Marginile tale te pot trăda, de pot înghiți. Cine sînt vecinii tăi? Lucrurile sau ființele. Cu cine te mărginești? O masă îți poate fi potrivnică și, asemenea, apropierea de un străin.
Arta imaginii? Ce spun eu? E un război. Cel mai cumplit rãzboi. Nu se iau prizonieri în războiul imaginilor. Sînt doar înfrînți și învingători. Totul e bun pentru acest război. Informațiile nu sînt însă de ajuns. E nevoie de scenarii. E nevoie de dinamism. E nevoie de elasticitate. E nevoie de clarviziune și de cîmp deschis. Cîmpurile semantice sînt esențiale în războiul imaginilor.
Hazardul? E hotărîtor.
Tot timpul se schimbă piesele jocului. Iar piesele? Sînt din carne, sentimente și aspirații. Nu te lua după aparențe. Unii oameni știu să disimuleze. Alții sînt asemenea unor cărți deschise.
Dar Grilele de Lectură sînt secrete. Știi cîte arme ai? Știi ce fel de arme să folosești într-un război de imagine de scurtă durată sau într-un rãzboi de uzură? Nu te grăbi. Evaluează terenul, actorii și resursele. Abia după aceea vei hotărî asupra armelor.
Lasă un răspuns