Acum 83 de ani – la 1 august 1919, lua ființă în România arma tancurilor, prin constituirea în localitatea Mihai Bravu a primului batalion „care luptă” dotat cu 72 tancuri „Renault-17” și încadrat cu 25 ofițeri și 376 militari în termen. Acest batalion a constituit, de fapt, și prima subunitate școală a noii arme intrată în dotarea armatei române.
Noul gen de armă a cunoscut o evoluție constant ascendentă, corespunzător progresului tehnico-economic al României în deceniile ce au urmat primului război mondial și făuririi statului național unitar român.
Astfel, în aprilie 1921 s-a înființat la Tîrgoviște primul regiment de tancuri; în februarie 1941 s-a creat Divizia I-a Blindată, iar în anii după cel de-al doilea război mondial au apărut un mare număr de unități de tancuri.
Dacă pînă în deceniul 8 al secolului trecut toate tipurile de blindate au fost procurate din import, după aceasta putem vorbi de tancuri și T.A.B-uri de concepție românească mult apreciate pe plan mondial.
În istoricul armei tancurilor, luminoase și emoționante sînt și faptele ostășești, tradițiile făurite de tanchiștii români cu diferite ocazii. Astfel, la numai un an de la înființarea primului batalion de „care de luptă”, tanchiștii români își probau măiestria la concursdul internațional organizat în Belgia (august 1929) intitulat Rallye Interallie de Chars de Combat. Deși aflați în competiție cu 10 echipaje franceze, patru americane și unul englez, românii au cîștigat două locuri I (categorie subofițeri) la conducerea tancului în condiții complexe.
De asemenea, românii au cucerit „Cupa orașului Spaa și Fanionul de aur”, care sînt păstrate la Muzeul Militar Național din București. De glorie nepieritoare s-au acoperit tanchiștii români în vîltoarea bătăliilor purtate în campaniile celui de al doilea război mondial. Divizia 1 Blindată, Detașamentul Blindat, Regimentul 2 Care de luptă, au înscris strălucite pagini de eroism și iscusință ostășească. Numeroase jertfe ale tanchiștilor români dălțuite în piatra monumentelor ridicate în țară și peste hotare, stau mărturie generațiilor prezente și viitoare despre eroismul ostașului român.
Frumoasele tradiții durate de contigentele române de tanchiști însuflețesc azi eforturile unităților și marilor unități de blindate.
Sărbătorirea Zilei Tanchiștilor se constituie într-un însuflețitor certificat de încredere cu care noi, cei de azi – bătrîni și tineri, îmbrățișăm cu căldură fii ce slujesc sub drapelul tricolor patria noastră scumpă – România.
La mulți ani, dragi militari tanchiști din Garnizoana Bacău.
(Colonel (r) Corneliu Chirieș)
Lasă un răspuns