• toți antrenorii de la Sport Club care nu au competiții în această perioadă pleacă în concediu
Ieri, îniante de prînz, Dorin Arădăvoaicei a convocat la sediul Sport Club Municipal Bacău pe toți antrenorii de la club care se aflau la momentul acela în oraș sau în apropiere. Directorului SCM Bacău i-a venit această idee la foarte scurt timp după întoarcerea de la finalele Campionatului Național de Atletism de la București, disputate sîmbătă, duminică și, din cauza ploii, luni. Este cunoscut, de ceva vreme, că șeful de la SCM nu mai vrea participări și „clasări” în competiții interne și internaționale ci doar medalii. Nemulțumirile lui Arădăvoaicei, vizavi de unele „contraperformanțe” ale sportivilor legitimați la clubul pe care îl păstorește, au ajuns la suficiența luării deciziei de a face oleacă de ordine în ograda proprie. „I-am chemat (n.n., pe antrenori), în primul rînd, ca să discutăm modul în care au fost folosite fondurile. Am ajuns la părerea că banii se cheltuie și fără folos și sînt hotărît să opresc această tendință. Nu vreau să tai în carne vie așa, din prima, dar o voi face. Ne vom despărți de antrenorii și de sportivii care nu fac față cerințelor de la club. Nu vreau să mai aud de locul al 18-lea, de clasări între primii 50 sau 100. Cei care sînt în stare să aducă medalii vor rămîne, ceilalți nu. Repet, ne vom despărți de antrenorii și sportivii care nu satisfac cerințele, care nu-și fac treaba. Am contract și cu Primăria și cu Ministerul Sporturilor și trebuie să justific banii pe care îi cheltui. Este un impas din care trebuie să ieșim și asta nu se poate face fără a lua măsuri, chiar radicale. Mediocritatea nu mai încape la noi”, a spus ieri Arădăvoaicei.
În această perioadă, de vară călduroasă și ploioasă, sînt angrenați în competiții puțini sportivi, disciplinele „active”, cel puțin la SCM Bacău, fiind ateltismul, natația și tenisul de cîmp. În urma unei analize rapide a rezultatelor obținute de sportivii de la SCM de la începutul anului, Arădăvoaicei a decis că trebuie făcute imediat clasamente, pe baza punctajelor acumulate, pentru a se vedea cine este pe locuri de „cupe europene” și cine se află în poziție retrogradantă. Conform spuselor directorului SCM Bacău, ierarhizările sportivilor și ale antrenorilor, pe prima jumătate a anului, vor fi încheiate în maximum o săptămînă. „Am de gînd să finalizez bilanțul perioadei de vară la toate secțiile. Indiferent de ce va reieși din adunarea punctajelor, antrenorii care nu au acum program de pregătire vor pleca în concediu. Bineînțeles, nu fără consimțămîntul lor. Ar fi cam 15 pe listă, de la atletism, box, gimnastică, lupte etc.”, a conchis Arădăvoaicei. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns