Abandonarea copiilor în Spitalul Municipal din Onești a început să devină o obișnuință, în cele mai multe dintre cazuri fiind vorba despre părinți cu o viață de familie dezorganizată, săraci și fără ocupație.
Vlăduț Văcaru, născut în data de 20 aprilie 2002, a fost adus la spital de părinți pe 28 iunie, cu o infecție respiratorie gravă. Medicii au reușit să îl vindece, însă părinții nu s-au mai interesat de soarta lui. Ștefan și Tereza Văcaru, locuiesc în cartierul 6 Martie din Onești și sînt cunoștințe mai vechi ale celor de la secția de Pediatrie. „Ambii părinți sînt fără ocupație și, nu cu mult timp în urmă, mama a mai lăsat pentru cîteva luni un copil în spital”, ne-a declarat doctorul Mihail Noica, șeful secției. Vlăduț este al șaptelea copil al familiei Văcaru și are o soartă asemănătoare cu cea a fraților săi, care au petrecut fiecare, la rîndul lor, cîteva luni, „uitați” prin spital de părinți.
Un caz asemănător este cel al Mădălinei Pătru, născută pe 1 noiembrie 2000. Fetița a fost internată în data de 18 iulie 2002 cu o pneumonie acută. De atunci, părinții, Anișoara și Ioan Pătru, cu domiciliul în blocul 4, strada Victor Babeș din Onești, n-au mai dat nici un semn de viață.
Lucian Ivan, născut pe 15 noiembrie 2001, din satul Viișoara, comuna Tîrgu Trotuș, este cel care deține un trist record în ceea ce privește nepăsarea părinților, el fiind abandonat deja în două rînduri la Spitalul Municipal Onești. „Copilul a fost internat în luna iunie cu o infecție respiratorie minoră, care necesita doar cîteva zile de spitalizare, însă de atunci a rămas la noi”, declară doctorul Mihail Noica, șeful secției Pediatrie. Cazul acestuia este dramatic, avînd în vedere faptul că în luna mai s-a aflat timp de aproape o lună într-o situație similară și a fost luat acasă de mama lui, Simona Ivan, doar după ce a intervenit Poliția. Medicii de la Pediatrie nu au de ales cînd se confruntă cu asemenea cazuri și chiar și în situațiile în care știu că micuții vor rămîne în grija personalului trebuie să îi interneze și să le acorde asistență.
În cazurile în care părinții nu se mai interesează de copii sînt anunțate Poliția și Protecția Copilului, însă, pînă la preluarea lor de către o instituție de specialitate mai trebuie parcurse cîteva etape, ce necesită mult timp, cum ar fi întocmirea unui dosar din care să rezulte abandonul. În tot acest timp, sarcina îngrijirii acestor copii revine secției de Pediatrie, perioada pînă cînd ei ajung la Centrul de plasament fiind de multe ori de cîteva luni de zile.
(Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns