Țiți Dumitriu a fost nemulțumit de prestația unor jucători de-ai săi care fac parte chiar din primul „11”. „Au fost foarte multe faze negative și vom lua niște măsuri pentru a le îndrepta. Dacă unii jucători nu vor reuși să facă față cerințelor mele, atunci mă voi despărți de ei”, a declarat la finalul întîlnirii tehnicianul băcăuan. Deși eschipa pe care o antrenează a fost învinsă cu 3-1, Dumitriu a spus că un amical pierdut nu este o catastrofă. Antrenorul băcăuan a recunoscut însă că în urma acestui meci trebuie tras un semnal de alarmă. De asemenea, înfrîngerea s-a datorat și uzurii fizice pe care au acumulat-o fotbaliștii băcăuani, care cu o zi înaintea meciului au efectuat două antrenamente, a fost de părere Țiți Dumitriu, care a consemnat totuși că acest lucru nu este o scuză. Despre FC Onești, Dumitriu a avut o impresie foarte bună, însă s-a abținut să-și dea cu părerea privind șansele echipei de a promova în divizia A. Revenind la meci, Țiți Dumitriu a afirmat că „nu știu dacă ei au fost mai buni sau noi mai răi”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
„Este un semnal de alarmă”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.