• imobilizată într-un cărucior cu rotile, Gabriela Pădureț îi învață pe elevii din Comănești să joace teatru
„Liberta, dragostea mea” este titlul unui film italian, care a rulat cu destul succes pe marile ecrane ale României anilor ’80. O denumire care și-a găsit parafrazarea într-un orășel moldav al anului 2002, despre care Sadoveanu ar fi spus, poate, că e „locul unde nu se întîmplă nimic”. Asta la prima vedere. Privit mai atent, Comăneștiul, căci despre el este vorba, nu este un oraș adormit. Cel puțin nu de tot. Pe scena improvizată în pridvorul casei ce adăpoștește Biblioteca orășenească , cîțiva năpîrstoci interpretează cu o ușurință impresionantă „O noapte futunoasă”. Gătiți în costume de epocă care te trimit în plin secol XIX, micuții par a fi descins la Comănești direct de pe scena vreunui mare festival de teatru pentru copii. E doar o părere. În realitate, totul e mult mai simplu: Cristina Cercel, Anca Andoni, Cătălina și Didina Aichimoaie, Amalia Mîndrilă, Ionela Duță, Cristina Ciotloș, Șerban Cioarec și Antonia Chirilă sînt elevi la Școala nr. 10 din localitate și ies în public pentru prima dată. Și pentru că trupa micuților trebuia să aibă un nume, s-au denumit „The new generation”. „E un nume oarecum neobișnuit pentru o trupă de teatru, dar așa au vrut ei”, explică Gabriela Pădureț, profesoara de teatru a copiilor.
Pe Gabriela am cunoscut-o ceva mai tîrziu, după încheierea reprezentației. Ne aștepta în apartamentul părinților săi. Îmbrăcată într-o elegantă rochie neagră, stătea în căruciorul cu rotile în care soarta a țintuit-o în urmă cu vreo două decenii. „E vorba de miopatie. Adică atrofierea mușchilor de la picioare. Boala a debutat la 14 ani, dar asta are mai puțină importanță”, spune Gabi Pădureț cu o seninătate incredibilă. Pentru ea contează doar teatrul și copiii. „Teatrul a fost un vis din copilărie. În clasa a IV-a și a V-a am făcut teatru de păpuși la fosta Casă a Pionierilor. Îmi doream să ajung actriță sau profesoară. Boala a început însă să-și spună cuvîntul. După terminarea liceului, am intrat, totuși, la «română – engleză». După doi ani a trebuit să renunț. Pasiunea pentru teatru a rămas însă intactă. Nu știu, probabil e ceva nativ”, povestește Gabriela Pădureț. De aici și pînă la orele de teatru nu a mai fost decît un pas. „Bunica surorilor Aichimoiae e prietenă cu mama și m-a rugat să- meditez nepoatele. Așa am descoperit că au talent. Lor le-a plăcut, au spus și colegilor din clasă și, încet-încet, a început să se formeze trupa. Mulți spun, probabil, că e o nebunie să faci așa ceva într-un oraș precum Comăneștiul, dar copiii au talent și, fără falsă modestie, joacă foarte bine. Uneori m-am gîndit că, neavînd studii de specialitate, aș putea fi acuzată că fac totul după ureche. Cel puțin eu am încercat să fac ceva și, în plus, am avut curajul să ies în lume cu acești copii”, a continuat Gabriela.
Prima reprezentație a avut loc în apartamentul acesteia. Copii au pus în „scenă” poemul „Luceafărul” în fața unei asistențe formată exclusiv din părinții lor. „Poate părea ciudat să joci «Luceafărul», dar dacă totul este făcut așa cum trebuie, cred că totul este în ordine”, spune Gabriela Pădureț. Micii artiști nu au fost scutiți nici de piedici. Primul „ghiont” le-a fost dat spre sfîrșitul anului școlar, cînd Școala nr. 10 a găzduit un concurs de teatru pe tema operei lui Caragiale. „Unii profesori i-au împiedicat, pur și simplu, pe copii să intre în concurs doar pentru că erau pregătiți de mine. Pînă la urmă, am evoluat în afara concursului”, își amintește Gabriela. Cu toate acestea, repetițiile au continuat zilnic, în timpul școlii, și o dată la trei zile în timpul vacanței. Rezultatul: reprezentația de zile mari de la Bibliotecă.
Acum, Gabriela Pădureț se pregătește să pună în scenă, împreună cu copiii săi, piesa „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. Dorințele nu se opresc însă aici. Inedita profesoară de teatru vrea să-i învețe pe micuți să danseze, pentru ca, în timpul liber, să continue să picteze. Mai mult, se gîndește să scrie primele rînduri ale unui roman. „Nu-mi doresc decît ca acești copii să ajungă departe și ca ceilalți să înțeleagă că un copil educat poate face foarte multe. Poate sînt o idealistă, dar asta sînt”, și-a încheiat Gabriela Pădureț povestea. O femeie care nu a luat de la copii un leu. Un om care spune despre sine că se bucură de orice clipă și că vrea să facă ceva pentru ceilalți. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns