Se spulbera un mit, cel al paradisului terestru german, care timp de mai multe decenii a servit drept model pentru nivelul de trai occidental. Din surse oficiale la cel mai inalt nivel aflam ca unul din patru nemti se afla sub pragul saraciei, cu venituri lunare ce depasesc cu putin opt sute de euro, pentru ca media superioara sa oscileze pe undeva, pe la trei mii doua sute de euro. Stagnarea, recesiunea economica se fac resimtite si aici, desi Germania continua sa detina un loc privilegiat din punctul de vedere al potentialului economic printre tarile membre ale Uniunii Europene. Poate ca tocmai acest statut ii confera un grad ridicat de atractivitate inclusiv pentru imigrantii romani, care de la doua-trei sute de euro cistigati acasa se duc pe malurile Elbei sau ale Rinului pentru salarii de sapte-opt ori mai mari.
Dusi cu vorba, sau cu presul, timp de decenii, conationalii nostri s-au saturat de promisiuni ca de merele padurete, ca si de asteptarile neconfirmate, cautindu-si fericirea si suficienta personala prin alte colturi de lume. Rabdarile prajite nu-i mai ademenesc si nici nu-i mai satura, intrucit au devenit un fel de specialitate nationala inselatoare si inconfundabila, cu toate ca gastronomia romaneasca este cunoscuta si apreciata pentru mititeii si sarmalele sale. Cind au venit la putere, in urma cu sase decenii, comunistii le-au servit oamenilor un slogan proaspat si ademenitor: rabdare, tovarasi! Cu alte cuvinte: va va fi bine, cindva! N-a fost sa fie!
Dupa decembrie ’89, noua putere democratica ne-a promis, la rindul ei, fericirea personala, dar tot la timpul viitor: vom avea nevoie de cel putin douazeci de ani pentru a ne alinia tarilor dezvoltate ce promoveaza programe sociale ample si de substanta – prezicea Silviu Brucan, Oracolul nostru din Damaroaia. Iata-ne aproape de capatul perioadei si predictia e departe de a se adeveri. Chiar daca in urma cu patru ani, in plina campanie electorala viitorul presedinte ne indemna: sa traiti bine! Mai pe linga noi, adica in aceste zile, premierul Calin Popescu Tariceanu ne-a mai taiat din elanul (dez)amagirilor provocat de vertijurile actualei campanii electorale, prognozind alte doua decenii de asteptare pentru a intra in rind cu lumea potenta economic a Europei la capitolul standarde de viata. Chiar daca ritmurile nostre anuale de crestere economica sint printre cele mai ridicate din rindul Uniunii – peste 7 la suta. Decalajul e prea mare si e nevoie de timp pentru a umple distantele care ne separa.
Cu venituri minime de 120 de euro si medii de circa 600, ar fi indecent sa emitem pretentii in materie de standarde de trai. Dupa cum apreciaza analistii fenomenului social, continuam sa raminem o natie de asistati. Gradul de saracie este invers fata de fenomenul german, pendulind in jurul raportului de trei la unu. Programele de protectie absorb alocatii bugetare consistente, dar nu reusesc sa rezolve mare lucru. Nemunca ne costa mult mai mult decit am fi dispusi sa recunoastem. Ca, de altfel, si incoerenta si inconsistenta masurilor de resuscitare a intereselor si atitudinii individului. Modelul japonez, ca si cel german in perioadele lor de virf ne-ar putea servi drept comparatie si stimul.
N-as vrea sa insist pe ideia negativismului traditional servindu-ma de binecunoscutul slogan vehiculat in trecuta epoca de aur si adaptat la prezent: „…din greseala in greseala,/ spre deziluzia finala!” Poate ca, totusi, apetitul pentru binele personal deschis in urma cu optsprezece ani ne va sugera si retetele preferintelor de azi. Trebuie sa mai avem, insa, putintica rabdare!…
Lasă un răspuns