Doctorii de la Spitalul Onești cer ajutoare de pretutindeni

Redacția Ziarul de Bacău

Lipsurile materiale din Spitalul Municipal Onești sînt resimțite și la secția de Pediatrie, unde unele dintre materiale și dotări ar putea stabili adevărate recorduri negative în ceea ce privește vechimea lor. Unitatea nu a mai cumpărat de mai bine de patru ani prosoape, lenjerii și pelinci, tot cam de atunci nu s-au mai achiziționat căni și farfurii, iar linoleumul de pe podele este mai vechi de 40 de ani.

„Rog persoanele care ne-ar putea ajuta într-un fel sau altul să ne viziteze. Am să-i conduc prin secție să le arăt cu ce probleme ne confruntăm, poate astfel îi putem determina să ne ajute”, spune doctorul Mihail Noica, șeful secției de Pediatrie. Nu vrem sume foarte mari, pentru că și cu bani mai puțini se pot face multe lucruri pentru a îmbunătăți condițiile în care stau copii internați în secție”. Secția de Pediatrie deservește toate localitățile din zona municipiului Onești, dar și localitatea Tîrgu Ocna și satele din jur. Spitalul este și mai căutat după desființarea spitalului din Tîrgu Ocna, ceea ce înseamnă un număr de aproape 40.000 de copii, potențiali pacienți. (Romeo SĂLBATECU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.