La Vermești încep lucrările de închidere a gurilor de mină

Redacția Ziarul de Bacău

• o parte din teren și corpurile de clădire vor fi amenajate pentru bolnavii psihic din centru

Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică (CNRR)

din Vermești este situat în spațiul fostei mine de extracție a cărbunelui din localitate. Aici au funcționat, alături de gurile de extracție, și birourile, clădirile anexe și vestiarele minei. Căminul pentru reabilitarea persoanelor cu handicap neuropsihiatric a fost dat în circuit în anul 2000. „Am concesionat patru hectare de teren în zona Vermești, unde s-a construit noul centru. Au rămas însă deschise gurile minei. Lucrările de închidere și amenajare a terenului și clădirilor vor începe după 15 august. Licitația a fost cîștigată de SC Comerico SA, care are obligația ca, într-un an, să reamenajeze terenul și clădirile”, ne-a declarat Mircea Doran, directorul CNNR Vermești. Terenul dezfectat va fi împrejmuit, se va planta o livadă, iar bolnavii își vor putea petrece timpul liber și într-o poiană. Reamenajarea corpurilor de clădire și darea lor în funcțiune în folosul bolnavilor se va face cu bani de la Banca Mondială. „Mai rămîne de rezolvat problema cantinei, care nu va putea fi construită decît cu bani de la Consiliul Județean sau din sponsorizări”, a mai precizat Mircea Doran. Pînă atunci, celor 78 de persoane internate la Vermești, mîncarea de prînz și de seară li se aduce cu mașina de la căminul de bătrîni din Comănești. (C.T.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.