Amenințări cu moartea în fața instanței de judecată

Redacția Ziarul de Bacău

Printre nenumăratele cauze cu arestați ce s-au judecat ieri, la Tribunalul Bacău, s-a numărat și procesul lui Costel Sandu, acuzat pentru tîlhărie și tentativă de viol. Aflat în boxa acuzaților și cu cătușe la mîini, el a încercat din răsputeri să se apere împotriva acuzațiilor ce i s-au aduceau. Mai mult, la un moment dat, nervos din cale afară, a început să ia la întrebări instanța de judecată și i-a amenințat cu moartea pe martorii veniți la proces.

În vîrstă de 24 de ani, Costel Sandu a încercat să violeze o tînără, elevă la Liceul de chimie din Bacău. „Pe 12 mai, în timp ce veneam acasă de la biserică, am fost luată cu forța de un bărbat pe care nu îl cunoșteam. M-a dus la o casă părăsită de pe strada Victor Babeș, unde bărbatul a încercat să mă violeze”, ne-a declarat B.G, cea care îl acuză pe Costel Sandu. Fata de 15 ani a reușit totuși să scape din mîinile lui Costel și „a ajuns acasă cu hainele rupte și plină de sînge. Nici nu știam ce s-a întîlmpat cu ea, însă cînd și-a mai revenit din sperietură ne-a povestit”, ne-a povestit mama fetei.

A doua zi după incident, Costel a venit acasă la părinții fetei, inițial ca să își ceră scuze inițial. Însă după cîteva schimburi de replici, el a început să-i amenințe cu moartea. Părinții fetei au depus o plîngere la Poliție, însă nu cunoșteau identitatea tînărului. La cîteva zile după incident, Sandu a așteptat-o pe tînără în fața liceului unde învăța, a lovit-o și i-a luat banii din geantă. Chiar în acel moment, prin fața liceului treceau două colege de-ale fetei, care au văzut ce s-a întîmplat. După lungi cercetări și căutări, poliția a reușit să-l identifice pe infractor, astfel că pe 8 iulie, Costel Sandu a fost arestat și trimis în judecată.

La termenul de ieri al procesului, Costel Sandu a încercat să afle adresele martorilor ce au depus mărturie împotriva lui, însă gardienii i-au interzis orice dialog cu sala de mai multe ori. Părinții fetei spun că sînt terorizați de amenințările exercitate de prietenii lui Costel Sandu. „Chiar și în instanță i-a făcut un semn fetei că-i taie gîtul și că oricum va sta la pușcărie numai trei luni, după care o să o caute”, ne-au declarat părinții tinerei.

În fața instanței, Costel nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, spunînd că nu a văzut-o niciodată pe victimă. „În acea zi eram la discotecă și nu aveam cum să o agresez pe victimă”, a declarat Costel în fața instanței. (M.B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.