Clementina Iosipescu, economistă, Bacău: Edilii vor, și se străduiesc în bună măsură, să avem un oraș curat, comparabil cu cele europene. Nu e rău să ai astfel de ambiții. E chiar bine și chiar s-au reușit lucruri de referință. Îi îndemn să o țină tot așa, în fond e cartea de vizită a mandatului pe care noi l-am încredințat. Din păcate, cred că încă sînt tributari unor practici vechi, pe care le-ar putea elimina cum nu se poate mai simplu. Să mă explic: măturatul străzilor e o activitate de bază. În orașele care se respectă, și care își respectă cu adevărat cetățenii, această activitate se face, fără excepție, noaptea, cînd frontul de lucru e liber: nu mașini, nu pietoni. La noi, ea se face doar parțial, continuîndu-se ziua, cînd apar și problemele: trecătorii sînt obligați să ocolească ori să suporte norii de praf ridicați de măturături, uneori chiar să-și ceară scuze de la aceștia pentru că-i deranjează! Circulația auto este și ea perturbată, iar randamentul lucrătorilor scade. E atît de greu ca această activitate să fie transferată pe timpul nopții, iar în cursul zilei să se păstreze doar niște formații de intervenții care să rezolve operativ eventualele urgențe? Să nu mai spun că un oraș care se respectă dispune și de utilaje speciale de măturat și curățat străzile, cu activitate exclusiv nocturnă ?
Taxă pe serviciu plătit
Un anonim, satul Cîrligi, comuna Filipești:
Un fax ce poartă șase semnături indescifrabile și numele expeditorului, care însă ne roagă să nu-l dăm publicității „pentru a nu avea probleme” cu împricinații reclamați, ne sesizează despre abuzurile în serviciu la care se dedă factorul poștal din satul Cîrligi, comuna Filipești. Acesta (de fapt, aceasta) pretinde diferite sume de bani pentru a achita la domiciliu pensiile bătrînilor. „Contribuția” personală ar fi cam de 10 % din valoarea cuponului. Un fel de taxă pe un serviciu deja plătit. Ni s-au cerut și cîte 150.000 de lei, scrie, revoltat, corespondentul, care cere ca poștărița necinstită să fie anchetată și sancționată de către conducerea Oficiului Poștal nr.8 din Bacău, de care aceasta aparține.
Redacția: S-ar putea să aveți dreptate, stimate anonim, împreună cu cei șase oameni cu numele indescifrabile. Iată de ce expediem, la rîndul nostru, doleanța dumneavoastră conducerii respectivei instituții, pe care o invităm să ne informeze despre constatările făcute și măsurile aplicate. Cît mai repede cu putință, nu la anul și la mulți ani!
Mic-pitic, dar scump al naibii !
Lavinia Mititelu, studentă, Bacău: Am constatat că, la noi, raportul ofertă-preț este invers proporțional: cu cît produsul este mai mic, dar se caută pe piață, cu atît crește prețul, de la o zi la alta. Ceea ce nu mi se pare deloc normal, există limite rezonabile în care regulile economiei de piață trebuie să funcționeze. De cîteva zile, la mare dever se afă un spray solid, de damă, mic cît un pitic. În reclame se spune că ar costa doar 19.000 de lei. Buticarii îl dau cu 22.000, unii chiar cu 25.000, deși în prețul promo este inclus și adaosul comercial. Nu credeți că această plimbare a produsului, de la un comerciant la altul, ne bagă, practic, mîinile în buzunare?
Redacția: Credem, cum să nu! Dar astea-s regulile: ce se caută, se plătește. Pînă cînd comercianții noștri vor înțelege și respecta mecanismele pieței libere, trebuie să mai avem răbdare și bani. Altfel nu cumpărăm! (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns