Din această săptămînă, ziarul nostru vă oferă o analiză a piețelor de capital, privită din perspectiva băcăuanilor interesați. Evoluția acțiunilor cotate la Bursa de Valori sau pe piața Rasdaq, a valorilor mobiliare cu venit fix – titluri și obligațiuni de stat, obligațiuni municipale etc. – au încetat să mai fie un limbaj cifrat pentru cei care vor să cîștige bani. Chiar dacă părea ceva îndepărtat, iată că jocul la Bursă a devenit și un mijloc real și legal de îmbogățire pentru unii dintre români.
În anumite limite, se poate vorbi de o relativă stabilizare a piețelor de capital autohtone. După prăbușirea FNI, seria de scandaluri legate de grupul Gelsor – care avea un cuvînt greu de spus în activitățile de intermediere a valorilor mobiliare -, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a făcut ceva ordine în zona pe care o controlează, chiar dacă nu a mers pînă la capăt.
Singurele acțiuni rezultate din programul de privatizare în masă care îi mai pot îmbogăți pe micii investitori băcăuani sînt cele ale SIF 2 Moldova (fostul FPP 2). Săptămîna care s-a încheiat a dus prețurile lor la 1.820-1.860 de lei, ceea ce ar însemna aproape două milioane de lei pentru un certificat de acționar. Trebuie menționat însă că mulți dintre deținători le-au vîndut deja. Alte acțiuni interesante ca preț sînt cele ale Aerostar Bacău, cotate la 27.000 de lei, la o nominală de 25.000 de lei/acțiune – ceva mai mult de un milion de lei/certificat, dar oferta este mică. Restul acțiunilor băcăuane cotate la Bursă sînt mai puțin atractive. Deși este una din cele mai tranzacționate firme din ringul bursier, SNP Petrom nu îi poate îmbogăți pe băcăuani. Ei nu dețin decît cîteva zeci de acțiuni de la fostul Peco Bacău SA – convertite în acțiuni ale gigantului național -, ceea ce, la un preț de circa 880 de lei/acțiune, „produce” doar cîteva sute de mii de lei. Sofert nu trece de 190 de lei/acțiune, la o nominală de 1.000 de lei, iar volumele de tranzacționare nu depășesc cîteva sute de acțiuni într-o ședință. Culmea este că acțiuni care au fost retrogadate de la cota Bursei – Robinete Industriale Bacău, Uton Onești – sînt mai bine cotate: primele la 19.000 de lei/acțiune, la o nominală de 25.000 de lei, iar Uton la 17.000 de lei/acțiune (nominală de 25.000 de lei), adică aproape un milion de lei/certificat. Volumele de tranzacționare sînt însă tot mici.
Pe piața Rasdaq s-au înregistrat tranzacții mai mici cu acțiuni Perla Moldovei Slănic Moldova și Luceafărul Bacău – fostă Meta-Tex Combac -, dar prețurile sînt mult sub valoarea nominală.
Analiștii de specialitate opinează că lîncezeala activității din piață este un fenomen caracteristic verii, dar mai trebuie spus și că în ultima săptămînă scăderea a fost chiar mai mare decît era de așteptat și doar ziua de vineri a mai înviorat-o. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns