• după patru ani de stagnare, la Răcătău se lucrează pe singurul șantier arheologic din județ susținut cu fonduri de la Ministerul Culturii • cele 50 de milioane de lei primite sînt insuficiente • chiar și așa, o echipă formată din trei arheologi și 14 oameni din sat vor lucra toată luna pentru a dezgropa cel mai mare tumul din zonă și ultimul din cunoscuta cetate dacică • de-al lungul cercetărilor, istorici sînt găzduiți într-o clasă din școala din Răcătău
E lung și obositor drumul pînă la „movila lui Stan”. Trebuie să urci pe lîngă livada cu meri, sau ce-a mai rămas din ea după 1990, să treci prin cea de vișini și cireși pînă ajungi la celebra movilă, situată undeva pe coama dealului. Acest drum e și periculos, mai ales dacă te aventurezi fără o bîtă solidă care să te protejeze de cîinii ce hălăduie pe coclauri, sau fără o mașină. Primele cercetări la mormintele din acest spațiu locuit de geto-daci (tumuli, cum le spun istoricii) au început în anul 1998, cînd istoricii Viorel Căpitanu, Vasile Ursache și Mihalache Brudiu au făcut cîteva sondaje împreună cu studenții de la Universitatea Dunării de Jos din Galați. Apoi, din lipsă de fonduri, lucrul a fost oprit. Au trebuit să treacă patru ani pînă cînd s-a reușit obținerea banilor pentru a se relua activitatea. Acum, la Movila lui Stan e forfotă și agitație. De cum te apropii, se aud vocile angajaților care, din cînd în cînd mai descoperă cîte un vîrf de săgeată sau o bucată de ceramică din vremea strămoșilor noștri. De fapt, totul a început din ziua de 5 august, cînd au sosit aici Vasile Ursache, directorul Muzeului de Istorie din Roman, împreună cu Lăcrămiora Istina, din cadrul Muzeului Județean de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău și Cristian Plantos de la Alba Iulia. Aceștia, avînd suportul financiar al Ministerului Culturii („impresionanta” sumă de 50 de lei) au început să cerceteze zona. I-am găsit marți, 13 august, diriguind cercetările pe care le efectuau 14 tineri din Răcătău. Înarmați cu tîrnăcoape, sape, lopeți și multă atenție, oamenii aveau deja săpați cîțiva metri buni în tumulul geto-dac. Profesorul și istoricul Vasile Ursache, avînd în spate experiența altor cinci morminte, aștepta cu nerăbdare ca săpăturile să ajungă la nivelul unde era îngropate rămășitele pămîntești ale căpeteniei dace ori ce-a mai rămas din ele, întrucît, așa cum am fost informați, migratorii sarmați din secolul II au avut grijă să nu fie transmise posterității prea multe informații și bogății ale urmașilor lui Decebal. „Am ajuns la adîncimea de doi metri, dar mai avem de săpat. Movila lui Stan, din comuna Pîncești, este legată de necropola tumulară a cetății Tamasidava și reprezintă cel mai mare tumul din seria tumulilor din epoca dacică descoperiți la Răcătău”, ne-a spus istoricul Vasile Ursache. „Cercetările sînt anevoiase, dar pline de suspans. Oricînd pot apărea surprize. Un mormînt secundar sau diverse culoare ale mormîntului ne pot pune în fața unor descoperiri deosebite”, a afirmat profesorul. „Deocamdată sîtem la nivelul gropii jefuitorilor, care este mult mai mică decît cea a mormîntului propriu-zis”, a explicat el, arătînd în pămînt niște urme galbene ce făceau distincția între strate.
Cu o înălțime impresionantă, în jur de 5-6 metri, tumulul de la Răcătău, aflat în plină cercetare, arată ca un labirint. Gropi mai adînci sau mai mici, pereți despărățitori, parcă ar fi o sculptură în lut.
Chiar dacă nu va fi accesibil publicului larg, prin amplasamentul său departe de șosea, tumulul de la Răcătău este rodul unei munci impresionante și a unor sacrificii pe care numai cei implicați direct le pot cunoaște. „Venim în fiecare zi de la primele ore ale dimineții și săpăm în jur de zece ore pe 10 ore zi, în funcție de vreme. Însă trebuie să plecăm dis-de-dimineață din sat, deoarece pînă aici facem în jur de o oră”, a precizat Vasile Ursache. Timp de o lună, adică încă două trei săptămîni de acum înainte, cei trei istorici sînt cazați nu într-o casă de vară sau la cine știe ce țăran omenos din zonă, ci într-o clasă din școală. „Dormim la Școala din Răcătău”, ne-a spus Lăcrămioara Istina. „E greu, dar aste e. Nu avem ce să facem”, a mai adăugat ea.
Singurul lux pe care și-l permit cei trei arheologi este cîte un grătar de pește pe coama dealului. Însă și acela făcut tot pe banii lor. „Cumpărăm pește de la niște oameni din sat, cu 50 de mii kilogramul, și-l prăjim”, s-a amuzat Cristian Plantos. Și este o „afacere”, dacă ții cont că la pescăriile din oraș, crapul se cumpără cu 90 de mii kilogramul.
Cît privește șantierul, lucrările merg înainte. Poate „vrednicii” sarmați au mai uitat cîte ceva prin tumul și vom putea admira și noi într-o eventuală expoziție și ultimele descoperiri de la Răcătău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns