Sîmbătă, 17 august
Pomenirea Sfîntului Mucenic Miron
Sfîntul Miron, preotul, a trăit în Ahaia (Grecia), pe vremea păgînului împărat Decius. În ziua cînd creștinii serbau Nașterea Domnului Hristos, dregătorul din Ahaia a intrat în biserica unde slujea Sfîntul Miron, ca să prindă pe creștinii adunați acolo și să-i dea la chinuri.
Fără să se înspăimînte de vederea în biserică a marelui dregător, Miron l-a certat pe acesta pentru cruzimea și fărădelegile lui. Prigonitorul, mîniindu-se, a poruncit ostașilor să-l prindă pe preot, ducîndu-l la locul unde se făcea schingiuirea creștinilor. L-au chinuit cumplit, după care l-au spînzurat pe lemnul de osîndă și i-au strujit trupul cu piepteni de fier și i-au ars rănile cu tăciuni aprinși. Apoi, l-au silit să treacă prin văpaia focului, însă Sfîntul Miron, prin darul lui Hristos, a fost păzit nevătămat. Mai mult, se vedeau și Sfinții îngeri înconjurîndu-l pe el și focul prefăcîndu-se în răcoritoare. Deși nu l-au putut omorî, păgînii îl sileau pe Sfînt să se închine idolilor, fără nici o șansă. Atunci, dregătorul a poruncit să-i scoată pielea de pe trup, ca pe niște curele, de la umeri pînă la picioare, și l-a dat fiarelor spre mîncare. Văzînd că și aici, Sfîntul s-a păzit nevătămat, dregătorul și-a luat singur viața, rușinat de răbdătorul de chinuri al lui Hristos. În cele din urmă, fiind dus în cetatea Cizicului, Sfîntului Miron i s-a tăiat capul.
Duminică 18 august
Pomenirea Sfinților Mucenici Flor și Lavru (sec.II)
Acești Sfinți Mucenici erau frați după trup și după duh. Deși trăiau într-o țară păgînă, își petreceau timpul în postiri, în rugăciuni și în osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua își săvîrșeau lucurul lor pentru puțină hrană. Într-o zi au fost trimiși să zidească zeilor păgîni un templu. Termîndu-și treaba, au împărțit banii primiți săracilor, învățîndu-i pe aceia sfînta credință în Hristos. Pe cînd ciopleau un zeu, fiul unui slujitor idolesc, aflat în apropiere, a fost lovit în ochi de o bucată de piatră. Înfruntînd mînia părintelui, Flor și Lavru au asigurat pe tată că-l vor vindeca pe copil. După care, rugîndu-se cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu pentru tămăduirea și luminarea acelui tînăr, cei doi sfinți au însemnat ochiul cel bolnav cu semnul Crucii. Îndată acela s-a făcut întreg și deplin sănătos. Tînărul, văzînd minunea petrecută, a crezut în Hristos, împreună cu tatăl său. Trecînd puține zile, Sfinții lucrători Flor și Lavru, avînd ajutor la lucru pe îngerul lui Dumnezeu, au sfințit templul ce-l zideau, nu spre slava zeilor, ci spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, și au adunat acolo 300 de frați săraci. Apoi, au mers și au luat idolii, pe care, legîndu-i cu brîie, i-au lovit și i-au sfărîmat în bucăți.
Dregătorul, înștiințîndu-se de cele petrecute, a prins pe Sfinții Flor și Lavru și pe toți cei împreună cu dînșii, și i-a osîndit să fie arși de vii. Iar pe Flor și Lavru, bătîndu-i cumplit, i-a trimis spre judecată dregătorului Iliricului. Acela, cercetîndu-i pe ei și aflîndu-i neclintiți în credința creștină, i-a aruncat într-un puț adînc și i-a acoperit cu pămînt. După mulți ani, Sfintele lor moaște au fost descoperite, izvorînd multe tămăduiri, și au fost aduse la Constantinopol. (C. G.)
Lasă un răspuns