FĂRĂ PREJUDECĂȚI Atenție, cad pietre!

Dezastrele naturale din vara acestui an, potopul de ape ce continuă să se prăvale asupra noastră și în aceste zile, tragediile pe care le provoacă, pagubele materiale practic incomensurabile au adus la disperare zeci de mii de oameni, inclusiv din județul nostru. Urgiile cerului, spun ei, care ne pedepsește pentru faptele pe care le săvîrșim fără cuviință. Omul este măsura tuturor lucrurilor, bune și rele, glăsuiește un precept. De mulți ani el lucrează împotriva lui însuși, într-o dușmănie imposibil de înțeles. Aproape fără limite. Iar pedeapsa nu întîrzie să vină.

Cine călătorește pe Valea Muntelui urmînd firul Trotușului de la Tg. Ocna la Miercurea Ciuc va observa versanții golași, liberi de aproape orice vegetație forestieră. Deseori șoseaua este blocată de viituri, de alunecări de pămînt, iar din loc în loc, în punctele cele mai vulnerabile, panouri mari, indicatoare, avertizează asupra pericolelor: Atenție, cad pietre! Munții o iau la vale, ducînd totul cu ei. Locurile care pînă mai acum 10-12 ani purtau podoabele pădurilor și scutul de protecție al nostru, al tuturor, au devenit semi-pustiuri din care au dispărut nu doar arborii, ci și fauna care o popula. Localnicii au ras tot ce avea valoare, negîndindu-se nici o clipă la urmări, iar acum natura dezlănțuită desăvîrșește opera. O operă distructivă care iată, acum, îi lasă fără locuințe, doar cu ce poartă pe ei, fără animale și păsări, practic fără nimc, nici măcar cu speranța. Numai pe amintita, de-acum, vale a plîngerii, localnicii au defrișat mii de hectare de păduri, într-o exploatare de-a dreptul sălbatică. Pînă la un punct acest sacrilegiu silvic poate că ar trebui înțeles. Ei, însă, nu au cunoscut limita, care acum s-a întors împotriva lor. Ghimeș și Brusturoasa, Palanca și Agăș, sînt exemplele: sate întregi afectate de stihii, sute de locuințe distruse, victime omenești, gospodării îngropate sub tone de pămînt sau luate de ape. Iar în așezările din aval alerta continuă. Din cauza echilibrului natural care s-a rupt. Un pas, poate doi, pînă la deșertizare.

Nu pune nimeni mîna în foc că dacă pădurile s-ar fi aflat pe poziții, la locurile lor, acum nu s-ar fi produs dezastre. Dar nici nu neagă careva că proporțiile lor ar fi fost cu mult mai mici. Mintea românului cea de apoi. Întîi strică și abia apoi își dă cu pumnii în cap. De-acum, meteorologii ne dau speranțe de vreme frumoasă, dar rănile deschise și pe valea muntelui vor rămîne încă multă vreme deschise. Pădurea se reface greu, îi trebuie cel puțin o generație, iar panourile cu Atenție, cad pietre!, vor continua multă vreme să rămînă o componentă stresantă în peisajul montan. După aceste experiențe amare, triste și dureroase poate că vor reveni la sentimente mai bune față de mama- pădure și de propria soartă. (Mihai BUZNEA)