Cafeneaua subiectelor

Ovidiu GENARU

Într-una din zilele trecute, pe la orele prînzului, data n-are importanță, chiar „pi șentru”, între Luceafărul și Hotelul Decebal, un motociclist călare pe un monstru japonez de 70 de cai confunda Calea Mărășești cu o pistă de circuit moto. Susnumitul, liber ca păsărea cerului, făcea niște volunte nebune, dus și întors, biciuindu-și la maximum cilindreea și jurpuind pur și simplu auzul trecătorilor. Nu odată, nu de două ori, de unsprezece ori a penetrat în viteză pietonii care traversau strada pe singurul loc unde ei ar trebui s-o facă fără un pericol. Și dăi, și dăi, ambalaj, viteză, bubuială, măiestrie. Ca-n țara lui Papură Vodă. Lumea îl privea nedumerită. Asta a durat ceva vreme; dus și întors și iar de la capăt. Cred că „artistul” se afla în căutarea unui polițist, să-l amendeze, cel puțin așa mi s-a părut. Îl căuta cu lumînarea. Și pentru că nu-l găsea, repeta traseul. M-am uitat și eu în zare, nici urmă de polițist, pricină pentru care demersul motociclistului de a rămîne pe traseu era întrutotul justificat. Odată, într-o scurtă oprire chiar în dreptul meu, m-a întrebat dacă n-am văzut pe undeva vreun polițist, sau dacă n-am relații la Circulație: „Vreau să plătesc o amendă și n-am cui, ce oraș e ăsta?”

M-am uitat mai atent la el. Avea o expresie desfigurată de regrete…

Trebuie să recunosc că la Bacău, pe axa Nord – Sud, se circulă mult mai fluent ca înainte, aș zice incomparabil, iar legea e cam e cam una și aceeași pentru toți. În zonele interzise staționării, blocajul roților funcționează prompt. Un minut de neatenție te poate costa un buzunar plin de parale; fără mamă, fără tată, n-ai scăpare oricine ai fi, pînă la un anume nivel; oricum e un cîștig. Spun ce văd, spun ce simt, repede, sincer, nu-mi caut cuvintele, ce-i în gușă și-n căpușă. Am spus pînă la un anume nivel și m-am gîndit doar la persoanele oficiale de un rang înalt. În cazul ăsta se schimbă datele problemei. Știu însă că orice intervenție de deblocare a roților n-are nici un sorț de izbîndă, autoritățile sînt oarbe și surde la acest gen de pile. Știu persoane barosane care n-au avut încotro și-au plătit taxa de deblocare a roților. E foarte bine cînd nimeni nu e mai presus de lege. Odată, un astfel de personaj care se credea infailibil, și-a găsit mașina blocată într-o zonă interzisă staționării. Nici o problemă, și-a spus omul, nu știți cu cine aveți de-a face, vă arăt eu, vouă, cine sînt. N-o să plătesc nici o lețcaie. Și-a lăsat mașina-n drum și-a luat-o încrezător spre Primărie. A urcat la primul etaj, la șefu cel mare, de acum legendarul nostru primar.

Și-a expus indignarea.

A fost ascultat.

A fost întrebat cît trebuie să plătească.

Cum, mie să-mi facă asta?, tocmai mie care sînt … așa și pe dincolo. N-am bani la mine. Și i-a cerut primarului să intervină. Seche, cum îi spun băcăuanii, a scos din buzunar 500.000. Poftim, plătiți amenda. Altă soluție nu există. Noi am făcut regulile, noi sîntem primii care trebuie să le respectăm.

Întîmplarea este reală. Seche e legendar.

În același timp o groază de mașini sînt parcate pe trotuar după legile proprietarilor de magazine. Există încă oameni egali și există oameni și mai egali? N-aș crede că un Audi A^ ori 4X4, poate conferi posesorului imunitate… Legea circulației nu este negociabilă. Sau este?