BOX: Pînă pe 14 august 2002 doar două asociații județene de box (Prahova și București) și-au luat „Certificatul de structură sportivă” de la Ministerul Tineretului și Sporturilor, conform actelor care au ajuns la Federația Română de Box. Conform Legii 69/2000 (n.r., a Sportului) și a Ordonanței de Guvern nr. 26 din 2000, așa cum se specifică în faxul trimis de la FR Box către DTSJ-urile din țară privind fundațiile, asociațiile și federațiile, vechile comisii județene și-au încetat activitatea, ele trebuind să solicite aprobare pentru a deveni asociații județene. Pentru a căpăta acest statut se va folosi aceeași procedură ca în cazul avizării cluburilor sportive (n.r., probabil în următoarea legislatură va fi din nou nevoie de asemenea demersuri, că așa-i în România de azi. „Tradițiile” schimbărilor fără prea mult sens trebuie continuate). Astfel, pentru certificarea unei asociații județene este nevoie de: act constitutiv și statut, certificate de notarul public, dovadă pentru sediu și a patrimoniu, dovadă a disponibilității denumirii (n.r., noi) care se obține de la Ministerul Justiției. Toate aceste acte trebuie depuse la judecătoria locală într-un dosar, alături de chitanțele de plată a taxelor aferente (n.n., serviciilor pe care le face statul). După judecarea la termen se obține încheierea judecătorească și „Certificatul” eliberat de la judecătorie și care confirmă că asociația a fost înscrisă în „Registrul special al asociațiilor”. După aia, mai trebuie completate două cereri tip și cu hîrtiile de mai înainte se merge la MTS. Cine nu face treburile astea nu mai are drept de a organiza competiții. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns