Căprioară la doctor

Redacția Ziarul de Bacău

• o căprioară slăbită a ajuns ieri la veterinar • ea a fost internată la noua clinică veterinară

Deoarece sezonul de pescuit este practic mort, dat fiind faptul că toate rîurile din județ sînt foarte tulburi, iar, cel puțin pînă la toamnă, vînătorii vor sta liniștiți, singurele „animăluțe” cu care ne mai putem umple timpul sînt cele de casă. Cîni, pisici, papagali, hamsteri, dar și stăncuțe sau arici, pot fi văzute zilnic la Clinica „Chinovet”, una din cele mai moderne din Moldova, unde medici și asistenți de specialitate fac tot posibilul să le mențină sănătoase, și chiar să le înfrumusețeze. În mod cu totul inedit, clinica a avut ieri un oaspete mai puțin obișnuit. Este vorba despre o căprioară de patru luni, care a fost găsită aproape moartă, în comuna Săucești, alături de un alt puiuț, de trei luni. Dacă cealaltă căprioară și-a revenit, nu același lucru se poate spune și despre puiul care se zbătea pe malul apei. Slăbită, căprioara a fost adusă imediat la clinică, unde medicii i-au acordat imediat primul ajutor, și în scurt timp a devenit cel mai răsfățat pacient. „Aproape că era moartă cînd a ajuns aici. Dîrdîia din toate încheieturile, avea diaree și abia mai respira. După ce am pus-o sub perfuzii și i-am administrat calmante, căprioara și-a revenit și în maximum două zile va putea din nou să zburde”, ne-a declarat doctorul Florin Velisar, medicul coordonator al clinicii.

Dacă acesta este un caz izolat, nu același lucru se poate spune despre celelalte animale, care, însoțite de stăpînii lor, trec pragul clinicii băcăuane. Majoritatea vin pentru o simplă consultație sau tratament, dar mai sînt și unii pentru care toaleta zilnică reprezintă o mare problemă. Pentru aceștia, în mare majoritate cîini, clinica dispune de o sală specială de coafură și pedichiură, la fel ca orice salon de înfrumusețare, unde patrupedele pot fi lăsate în deplină siguranță timp de cîteva ore, timp suficient ca stăpînul să bea o cafea, iar esteticienii să-și etaleze măiestria. După ce este spălat și deparazitat, cîinele este așezat pe o masă sau pe un scăunel, după caz, unde, la fel ca la orice coafor, este periat, coafat, sau tuns, după modelul din cataloage sau după voința stăpînului său.

Ca la orice clinică performantă, care se respectă, prețurile sînt pe măsură: o consultație – 50.000 de lei, un ecograf – 250.000 lei, o intervenție chirurgicală, între 500.000 și 1,5 milioane, o tunsoare – 200.000- 400.000 lei, un tratament cu antibiotice 20.000-50.000 lei, la fel ca și o deparazitare, iar ziua de internare este de 100.000 de lei. Un tratament de terapie intensivă costă 200.000 de lei, în timp ce pentru fiecare solicitare în afara programului obișnuit se percep în plus cîte 50.000 de lei. „Ne-am gîndit că nu toți iubitorii de animale sînt oameni cu dare de mînă, motiv pentru care am stabilit aceste prețuri, care credem că sînt la îndemîna oricui. Avem, în medie, cam 50 de pacienți pe zi, din Bacău, dar și din județele învecinate, însă sîntem abia la început, iar dotarea și personalul de care dispunem ne îndreptățesc să credem că în cel mai scurt timp toți iubitorii de animale vor apela la serviciile acestei clinici”, ne-a mai spus doctorul Velisar.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.