Se sfințește prima biserică de lemn restaurată în Bacău după 1990

Redacția Ziarul de Bacău

Duminică, 25 august, la Ciolpani va avea loc slujba de resfințire a bisericii de lemn din incinta cimitirului mănăstirii Ciolpani. Evenimentul ar fi putut trece neobservat prin ochii băcăuanilor la sfîrșit de săptămînă, dacă biserica cu pricina nu ar constitui un motiv de meditație și de alarmă deopotrivă. În fapt, este vorba de prima biserică din lemn din județul Bacău restaurată după forma inițială după 1990. Prea Sfințitul Arhiereu Ioachim Băcăuanul, cel care va oficia Sfînta Liturghie și slujba de resfințire a bisericii, ne-a spus că „s-a restaurat una din cele mai valoroase biserici din lemn din această parte a Moldovei, redîndu-i-se forma inițială. S-au înlăturat bîrnele putrezite, vechiul acoperiș, care a fost înlocuit cu altul nou, și au fost restaurate toate icoanele, fiind adăugate și alte noi. Totul din fondurile proprii ale mănăstirii și cu ajutoarele sosite din partea unor sponosori”.

Lăcașul de cult de la Ciolpani, ce reprezintă, în opinia Prea Sfințitului Ioachim „un simbol și una dintre cele mai cochete biserici din zona Buhuși”, a ridicat însă și o problemă, cunoscută și la Episcopia Romanului. „Știm că unele biserici s-au restaurat fără avizul Ministerului Culturii și al Episcopiei – a afirmat P.S. Ioachim – și nu au respectat toate normele privind patrimoniul. Însă știm cît de dificile și costisitoare sînt aprobările în această direcție, așa că le mai acceptăm”.

Arhiereul Episcopiei Romanului a recunoscut că unii preoți văzînd starea jalnică a monumentelor pe care le au în parohie, n-au mai așteptat avize oficiale și „au trecut la cîrpeli”. Însă, ierarhul plaiurilor noastre are credința că „pe viitor se vor găsi fondurile necesare unor restaurări și renovori făcute de specialiști”. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.