Ziua de duminică a fost una de pomină pentru personalul secției Medicală II a Spitalului Județean Bacău. La prima ora a dimineții, în secție a fost adus un pacient care trebuia tratat pentru că a încercat să se sinucidă. Ion Sandu, de 50 de ani, din Bacău, le-a spus medicilor de la urgențe că a înghițit mai multe pastile de Diazepam și Extraveral. Cunoscut de personalul medical ca fiind nebun, el a fost totuși internat pentru tratament. Numai că, odată ajuns în secție, Sandu a început să facă scandal, solicitîndu-le asistentelor să-l lase să plece acasă. În numai cîteva minute, bolnavul a reușit să adune pe holuri o mare parte dintre pacienții. De frică ca bolnavul să nu fugă, asistentele s-au văzut chiar nevoite să se încuie în secție. În final, după mai multe minute de „negocieri”, Sandu a părăsit spitalul, fără să mai primească ajutorul medical din partea doctorilor. (C.B.)
Un bolnav a făcut scandal ca să fie lăsat să plece acasă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.