• Sorana și Iulia au ajuns să pozeze pentru firme din străinătate • din viață lor nu lipsesc momentele penibile, care le fac viața mai picantă și distractivă • cererile în căsătorie vin pe bandă rulantă, dar fetele le ignoră
Dimineață, la ora nouă, m-am întîlnit cu Sorana și Iulia, modele ale agenției Absolut Pro-Imagine. De-abia venite de la București, unde au fost la o prezentare, fetele nu arătau deloc obosite, deși amîndouă tînjeau după un pui de somn. Sorana Niță se prezintă cam așa: „Roșcată, tunsă scurt, 17 ani, înălțime 1,76, 92-63-94”. Iulia Stancu îi urmează modelul. Ea e mai înaltă, are 1,81, părul șaten, iar măsuri aproape ca la carte: 88-62-92. Și are doar 16 ani. Ambele sînt eleve ale Colegiului Național Ferdinand I. Au ca psiune și slujbă modelling-ul.
Iulia Stancu a început viață de model la vîrsta de 14 ani, urmînd niște cursuri de manechine la o agenție de profil din Bacău. Apoi s-a afirmat participînd la concursul Miss Preuniversitaria, unde a avut și o prezentare de modă. A urmat apoi un sampling pentru Jeans Mania, devenind în cele din urmă imaginea acestei firme. Are în planuri o prezentare pret-a-proter la București, la Casa Poporului, unde va merge și Sorana, dar și alte prezentări la Onești și Brașov.
Sorana a început și ea la 14 ani, tot cu ajutorul unor cursuri de menchine, apoi a urmat prima prezentare, la lenjerie intimă. A pozat pentru o revista „Glamour”, a prezentat pentru o casă de modă italiană care are filială în Bacău și a făcut sampling-uri pentru Sonoma, Zapp și Leonardo. A pozat pentru Instinct, devenind imaginea magazinului, iat anul acesta a participat la Miss Turism. Chiar în această săptămînă, ea va poza pentru un catalog făcut de Yves Saint Laurent, iar în viitor va poza pentru un altul cerut de renumita firmă de lenjerie intimă Franco Rossi. Soranei i s-a oferit și un contract ca model în Italia, însă părinții nu au lăsat-o, deoarece trebuie să își termine studiile.
Deși sînt prinse pînă peste cap cu munca lor, ambele fete au și micile lor pasiuni. Ca orice fete de vîrsta lor. Am
îndouă sînt pasionate de role, așa că în fiecare seară le puteți vedea pe centru plimbîndu-se în voie. Se întrețin făcînd jogging dimineața și seara, înotînd, iar Sorana merge în fiecare week-end la sala de fitness, după care se răsfață cu saună sau masaj. Iulia este pasionată de munte. Iarna merge la schi și nu ratează nici un sezon ca să plece în drumeție. Sorana, în schimb, este înnebunită după mare. Spune că îi place aglomerația și distracția. Ea a făcut trei ani de teatru și este pasionată de dans. Iulia a avut o pasiune pentru tenis, pe care l-a practicat timp de șase ani. Toată lumea spune despre modele că țin o dietă strictă, ba despre unele chiar că se înfometează. Ei bine, Iulia și Sorana n-au astfel de probleme. Ba, mai mult, sînt înnebunite după dulciuri și produsele de patiserie.
Cele două fete se țin tare și la carte. Sorna vrea să devină ziarist, iar la anul viitor, cînd va avea BAC-ul și admiterea la facultate se gîndeșete deja. Pasiunea sa pentru jurnalistică și în special pentru literatură a pornit de la olimpiade de română. Apoi a urmat un concurs de eseuri la Sighet, pe care l-a și cîștigat. Iulia, însă, se vede economist și vrea să urmeze ASE-ul.
Una dintre fete mi-a mărturisit că cel mai greu lucru este să împace modelling-ul cu școala. ” E greu. Profesorii cam strîmbă din nas cînd aud că ești manechin. Ei nu înțeleg că e un hobby care s-a tranformat într-un job”, crede Sorana. Iulia însă n-are probleme de acest gen. „Se împacă, dacă știi să ai o măsură. Va trebui să mai lipsim de la școală, dar, dacă știi să îți iei notițe și recuperezi, te descurci. Le faci pe amîndouă bine, dacă vrei cu adevărat”, susține ea.
Cum e să fi model? „Cel mai mișto e la prezentare, atunci cînd începe, dar și petrecerile de după. Sunt super”, ne spune încîntată Sorana. „După un shooting rămîi cu o oboseală plăcută. Sînt și momente haiose. Partea cea mai bună e că îți faci relații și cunoști lume multă”, este de părere Iulia, iar Sorana o completează: „Eu m-am simțit cu adevărat manechin cînd am participat la Miss Turism. Eram 21 de fete din 19 orașe și toate am avut condiții excelente. Aveam bodygurazi, polițiști care ne escortau peste tot: la discotecă, la restaurant și înapoi la hotel. Cînd am mers la București, chiar m-a recunoscut un tip și m-a întrebat dacă nu am participat și eu la Miss Turism”, istorisește tînăra extrem de încîntată.
Fetele recunosc însă că există și momente neplăcute, undele de-a dreptul jenante. „La o prezentare am pătat o rochie. M-am așezat într-o cremă. Altădata mi s-au rupt pantofii chiar înaite să intru pe scenă. A trebuia să caut altă pereche, dar pînă la urmă m-am descurcat. La o emisiune în direct, la Focșani, la Miss Turism, trebuia să venim îmbrăcate în costum popular. A trecut o tipă prin spatele meu, iar basmaua mea s-a prins în clama pe care o avea în păr și m-a tras și pe mine după ea”, a povestit Sorana teribil de amuzată.
Drăgălașe cum sînt, cele două tinere au primit și numeroase propuneri de la diverși domni. „Cineva a început să-mi spună că îmi cumpără apartament în București și că îmi face contract cu Elite, dar bineînțeles că am refuzat, explică Sorana, care spune că au existat și cîteva cereri în căsătorie. „Pe mine, odată, la Neptun, m-a oprit un tip pe stradă. Mi-a spus că e de la Model Class International și mi-a propus să fac un filmuleț, să vadă dacă dau bine pe cameră, și niște poze. Era cam ciudată propunerea și am refuzat-o”, a adăugat Iulia.
Ce cred fetele despre meseria lor? „Vreau să fie o meserie de viitor dar nu de bază”, afirmă Sorana, în timp ce Iulia spune că „trebuie să fac facultatea, asta nu iese din discuție. La un moment dat asta se termină și atunci trebuie să faci altceva”. De ce fac ele asta? „Se merită”. (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns