Diferența de valoare și-a spus cuvîntul

Redacția Ziarul de Bacău

■ Petrolul Moinești – FC Onești 1-2 (0-1)

FC Onești a învins sîmbătă cu 2-1 pe Petrolul Moinești, în ultimul meci de verificare al ambelor echipe. Partida, care s-a disputat la Moinești, a fost la discreția oaspeților, diferența de valoare dintre cele două echipe fiind recunoscută chiar de organizatorul de competiții al divizionarei C, Gheorghe Fridl. Scorul a fost deschis destul de repede, în minutul 14, atunci cînd Gorga a înscris din interiorul careului. Pînă atunci, același Gorga și Necșoi au fost aproape de gol, însă au întîlnit un portar Coșa în zi fastă. După gol, petroliștii au ieșit ceva mai mult în atac, însă partida a rămas sub „papucul” elevilor lui Jean Gavrilă, astfel încît Boroncoi și Paul Bogdan își puteau trece numele pe lista marcatorilor în finalul primei reprize.

În partea a doua a meciului, Goiceanu și Jipa au văzut cartonașul roșu pentru injurii, după care L. Ivan a mărit diferența printr-un șut la colțul lung, din interiorul careului, în minutul 70. Moineștenii au înscris golul de onoare prin Bucurel, cu trei minute înainte de final, nu înainte ca Viorel Gheorghe să risipească două bune ocazii, pe fondul unui joc al gazdelor mai aproape de cerințele antrenorului Emil Vlăduț.

Petrolul: Coșa – Coman, Cazacu, Alexescu, M. Lazăr, Moldoveanu – Buciumeanu, Toma, Jipa – V. Gheorghe, Bucurel. Au mai jucat: Chiriac, Cruceanu, Tolan, I. Lazăr, Colbu, Goiceanu, Copăcel

FC Onești: Ursachi – Dragomirescu, C. Munteanu, L. Ivan, Avădanei – Borz, Boroncoi, Pleșa, Gorga – Necșoi, P. Bogdan. Au mai jucat: Brăguță, Vetrea, Chișăreanu, R. Iacob, Simion, Minea, Brașoveanu, Cl. Bătrînu, Bălan, Dima. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.