Căruțele nu vor mai circula prin municipiul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Ședința de astăzi a Consiliului Local bacău, ce are loc în plină

perioadă a vacanțelor și concediilor, se anunță a fi una dintre cele mai scurte întîlniri ale aleșilor locali din acest an. Ordinea de zi destul de restrînsă, cu doar 20 de proiecte de hotărîre supuse dezbaterii, nu pare să dea prilejul unor dispute prea aprige în rîndul consilierilor. Printre subiectele ce vor sta astăzi în atenția aleșilor locali se vor afla mai multe proiecte de hotărîre în vederea finațării unor activități culturale, o nouă rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli a Consiliului Local, aprobarea unor planuri de urbanism zonal pentru o serie de lucrări de construcții, casarea unor imobile și obiecte de inventar aflate în patrimoniul public, precum și concesionarea unor loturi de teren. Unul dintre proiectele de hotărîre ce prezintă un interes mai mare pentru comunitate este cel referitor la interzicerea ciculației vehiculelor cu tracțiune animală pe străzile din municipiul Bacău. În condițiile în care acest proiect va fi aprobat de către consilierii locali, de la sfîrșitul lunii septembrie, nici o căruță nu va mai avea voie să se plimbe pe străzile din oraș, așa cum se întîmplă acum. Tot astăzi, conducerea Primăriei Bacău va face o informare privind lucrările de investiții și reparații realizate în acest an, precum și stadiul în care se află pregătirile pentru iarnă. Ședința va avea loc de la orele 14.00, în sala mare a Consiliului Județean. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.