Ardeleanu și Croitoru sînt accidentați

Redacția Ziarul de Bacău

■ fotbaliștii băcăuani vor să dea lovitura cu Dinamo

Ca orice echipă care se respectă, pentru FCM Bacău înfrîngerea cu Universitatea Craiova este de domeniul trecutului. Fotbaliștii băcăuani și-au recăpătat forțele chiar din prima zi a săptămînii și, sub comanda lui Țiți Dumitriu, au trecut la treabă. Meciul cu Dinamo, de sîmbătă, este unul care poate șterge imaginea nu prea bună pe care Cursaru & co au lăsat-o în primele două etape. Dinamo este campioana, dar, pînă la urmă, este o biată formație din România care poate fi învinsă chiar pe propriul teren. Din păcate, lotul băcăuan nu este tocmai intact după meciul cu Universitatea Craiova. Dacă Prunea, care s-a și accidentat la antrenamentul de luni, oricum nu avea să evolueze în Ștefan cel Mare, după cartonașul roșu primit cu oltenii, problemele de efectiv ele lui Țiți Dumitriu sînt Vasile Ardeleanu, Marius Croitoru, Sergiu Mavriche și Andrei Cristea. Dumitriu nu va putea conta pentru jocul cu Dinamo pe primii doi, în timp ce Cristea și Mavriche pot fi refăcuți pînă la ora jocului. Dacă Ardeleanu a mai mișcat ceva la antrenamentul de ieri, sub conducerea preparatorului Simi Blaga, separat de colegii lui, Marius Croitoru a privit antrenamentul băcăuanilor de pe margine, problemele sale medicale fiind mult mai serioase. La ședința de pregătire a luat parte și portarul Viorel Ignătescu, însă antrenamentul a constat în cîteva mingi parate și ușoare alergări. Se pare că în cel mult o lună de zile, Ignătescu ar putea să revină pe teren, spre bucuria lui Dumitriu: „Am avea atunci trei portari, Prunea, Ignătescu și Ciubotaru, de valoare pe care ne putem baza”. Tot la antrenamentul de ieri a putut fi văzut Marius Kaltenbek, portarul care fusese împrumutat la Letea dar care și-a dorit din tot sufletul să se transfere la o echipă din București. Cum clubul băcăuan nu s-a înțeles asupra sumei transferului, Kaltenbek a fost nevoit să revină la FCM Bacău, pentru a nu risca o suspendare de un an de zile.

Deși cele două înfrîngeri sînt greu de digerat, fotbaliștii băcăuani sînt încrezători în reușitele din următoarele etape, cînd vor întîlni pe Dinamo, la București, pentru ca apoi să beneficieze de două meciuri pe propriul teren, cu Astra Ploiești și Ceahlăul Piatra Neamț. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.