Sindicatul de la fabrica de confecții Modeon din Onești s-a retras de curînd din Uniunea Teritorială a Sindicatelor Independente UNISOC. Uniunea are în componență nouă sindicate de la marile întreprinderi din municipiul Onești, cum ar fi RAFO, Chimcomplex sau Carom, dar și Sindicatul Pensionarilor din localitate, cu un total de 7.225 de membri.
Decizia celor de la Modeon este destul de ciudată, dat fiind faptul că Unisoc le-a sprijinit demersurile atît timp cît au făcut parte din uniune. Motivele pentru care sindicatul de la Modeon a renunțat la colaborarea cu celelalte sindicate nu sînt clare nici pentru președintele UNISOC, Alexandru Toma.”Noi nu am dorit să îi excludem și nici nu am luat încă nici o hotărîre în acest sens. Cert este însă că nu au mai plătit cotizația de opt luni, iar statutul Unisoc spune că după trei luni de neplată sindicatul respectiv este exclus din uniune”, afirmă Alexandru Toma. Cei de la Modeon aveau de cotizat la Unisoc în jur de 350.000 de lei pe lună, sumă pe care au refuzat să o achite în ultimile luni. În afara acestei situații nu există altă explicație a retragerii sindicatului. Nici conducerea sindicatului de la Modeon nu ne-a furnizat mai multe informații. „Sînt motive de ordin intern care nu ne privesc decît pe noi”, ne-a explicat, scurt, Mariana Drăcea, lidera sindicatului. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns