Conducerea Organizației Județene Bacău a Partidului Democrat a organizat miercuri o dezbatere pe marginea proaspătului proiect de Ordonață de Urgență privind organizarea și funcționarea cooperațiilor pe care Guvernul intenționează să o adopte în prima ședință de după vacanța parlamentară. Au fost invitați la această întîlnire, moderată de vicepreședintele organizației, Ionel Floroiu, reprezentați ai cooperațiilor ce activează în prezent în județul Bacău. „Sînt cîteva prevederi în acest proiect de Ordonață de Urgență care sînt total împotriva intereselor cooperației. Toate vînzările de spații vor putea fi făcute numai cu aprobarea Guvernului. Mai mult, va trebui să vărsăm un procent de 20% din valoarea acestor tranzacții la bugetul de stat, în afara impozitelor pe care trebuie să le virăm a bugetul de stat pentru contravaloarea acestor active. În plus, 5% din profitul brut al cooperației trebuie vărsat în contul Fondului național de promovare și dezvoltare a mișcării cooperatiste, așa că bugetele noastre vor fi drastic diminuate”, a precizat Panaite Ienculesei, contabil șef în cadrul ATCOOM Bacău. A mai fost subliniat faptul că, la nivel național, cooperațiile reprezintă un procent de 3% din sectorul economic. „Cei care au întocmit acest proiect de hotărîre nu au fost niciodată membri cooperatori. Se încearcă acum o naționalizare mai mult sau mai puțin voalată a unui sector de funcționează după reguli bine stabilite de mai bine de o sută de ani”, a spus Andrei Coșa, de la INCOMAR Bacău. El a mai precizat că este de neînțeles de ce este nevoie de o Ordonață de Urgență și nu se ia în calcul un proiect de lege privind funcționarea și organizarea cooperațiilor meșteșugărești, ce a fost întocmit după o consultare cu reprezentații cooperațiilor. Proiectul se află la Parlament de aproape trei ani, a trecut de Camera Deputaților și se află acum pe masa comisiilor de specialitate din cadrul Senatului. „Pentru că există acum oameni în actuala putere care au bani și nu mai au ce cumpăra, așa că au pus ochii pe spațiile cooperațiilor”, a venit replica lui Ionel Floroiu. Vicepreșdintele PD a mai precizat că o concluzie a acestor dezbateri va fi trimisă Departamentului de Relații Economice a PD, porecum și președintelui Traian Băsescu. (E.SOLOMON)
PD sare în ajutorul cooperațiilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.