Rememorări

Viața ca o capodoperă

Romulus Dan BUZNEA

Deseori sîntem cuprinși de nostalgia clipelor frumoase din trecut, a faptelor săvîrșite din cuget curat, de către semenii noștri, de oameni exemplari, deosebiți, pe care i-am întîlnit și i-am cunoscut de-a lungul timpului. Oameni adevărați. S-au scurs, iată, cinci ani de la moartea unei astfel de ființe: prințesa Diana. S-au scris și s-au vehiculat o mulțime de zvonuri și de bîrfe legate de viața ei. O viață și un destin curmate de un tragic accident de mașină petrecut în condiții mai mult sau mai puțin suspecte. Și acestea mai mediatizate decît însăși persoana ei.

Dar, înainte de toate, lady Di a însemnat pentru cei mai mulți, un model, un ideal, un simbol. Plină de delicatețe, eleganță și cu un stil aparte, și-a transformat aceste calități în îndîrjire de soție și mamă. A învățat să parcurgă o căsnicie cu stoicism, punctată de cîteva ori de neiubirea și trădarea unui soț provenit din familia regală închistată de tradiții, nelăsîndu-se înfrîntă nici de atitudinea soțului, a familiei și nici a pretențiilor și regulilor neîndurătoare impuse de societate. Cu toate acestea, nu a arătat niciodată ca o mare învingătoare, ci, mai degrabă, ca o femeie singură, așteptînd ocrotire, înțelegere și multă iubire. De care nu prea a avut parte decît spre sfîrșitul scurtei vieți și nu din partea soțului său, prințul Charles.

Și totuși, fiecare gest pe care l-a făcut, toate hotărîrile de care nu s-a speriat, ca și energia, priceperea și diplomația de care a dat dovadă în rezolvarea atîtor acte caritabile ce au însemnat revărsarea iubirii sale asupra oamenilor, i-au dezmințit aparențele de fragilitate și de slăbiciune. Tînăra subțire, un amestec de rafinament și inocență, a fost cea mai admirată femeie de pe mapamond. A luptat pentru împlinirea sufletului și a dat naștere celor doi fii pe care i-a crescut în demnitate, feriți de ochii răutăcioși și invidioși ai celor aflați în căutarea senzaționalului din viața vedetelor, și în special a familiei regale. A făcut acel gest rebel, realmente curajos pentru situația în care se afla, pentru care a și admirat-o majoritatea femeilor din lume: a găsit bărbatul care să o iubească și pe care să îl iubească fără impuneri și fără remușcări. Și, binențeles, fără prejudecăți.

A renunțat la o viață austeră, fără farmec, plină de convenționalism, în ideea că-și făcuse pe deplin datoria de mamă și soție. Și pentru că nu mai suporta presiunea reporterilor și a unor membri de familie deveniți sîcîitori și nedrepți cu ea, prea fragilă pentru o lume atît de urîtă, departe de nădejdile și aspirațiile din viața ei. A trăit o poveste nebunească de dragoste, încheiată tragic.

Diana nu a vrut niciodată să dovedească ceva, nu a vrut să fie neapărat un exemplu, dar a fost. Într-o lume multe prea retrasă, mult prea dură, prințesa inimilor, Diana, a fost ca o pată de lumină, o flacără nestinsă amarelor spirite ce se încăpățînează să nu se supună efemerului, a clădit speranțe pentru cei mulți, loviți de un destin necruțător, a ajutat în permanență prin toate mijloacele de care a dispus o mulțime de orfelinate și aziluri de bătrîni, a susținut lupta anti SIDA, a militat pentru pacea planetară, iar prezența ei a tras un semnal de alarmă asupra foametei și condițiilor mizere în care trăiesc populațiile acestor țări.

A fost calomniată peste limita responsabilității, dar n-a cedat, n-a disperat și a găsit puterea să o ia de la capăt, să ridice fruntea sus, să ignore răutatea celorlalți. În lacrimile care i se simțeau de multe ori în voce, în duioșia care răzbătea din firea sa, se ascundea o adolescentă, o răzvrătită, un spirit de excepție. Prin ea, ca și în cazul unei capodopere, oamenii s-au recunoscut pe ei înșiși pentru că prințesa Diana a trăit într-adevăr viața ca o capodoperă.