• care sînt cele mai inventive metode de copiat
Pentru că școala este totuși un subiect care nu poate fi evitat, chiar dacă mai sînt cîteva zile de vacanță. Așa că ar fi mai plăcut pentru noi să vorbim despre lucrurile care ne sînt cu adevărat utile în acest domeniu. Nu cred că se gîndește cineva în acest moment la rechizite. În nici un caz. Este vorba de pregătirea spirituală pentru chiul (o boală destul de dureroasă) și pentru copiat. V-am trezit interesul? Cred că da. Eu nu îmi pot imagina viața de elev fără aceste două „leacuri de suflet”. Și dacă pentru a chiuli nu ai nevoie decît de puțin curaj, pentru copiat este necesară și puțină ingeniozitate. Cum în acest domeniu nu sîntem deloc lipsiți de idei, am încercat să aflu care sînt cele mai des utilizate metode de copiat. Vă imaginați că nu este deloc dificil să afli astfel de informații. Nu este nevoie decît de cîțiva experți în domeniu. Majoritatea celor care practică acest sport spun că regula numărul unu pentru a nu fi prins copiind este să fii stăpîn pe tine. Atîta timp cît nu îți tremură mîinile cînd cauți copiuța, sau nu te înroșești ca un rac cînd te apleci după pixul scăpat pe jos, ai șanse să nu fii prins „cu mîța-n sac”. Pe lîngă acestea, se pune problema locului pe care îl ocupi. De obicei sînt preferate ultimele bănci în speranța că proful va sta la catedră și astfel îți vei putea face treaba „ca la carte”. Dar, spre disperarea lor, cei care au ocupat aceste locuri au de multe ori ghinionul ca proful să nu stea „cuminte” în fața clasei. Dacă mai ai curajul să încerci să faci o mișcare cînd e lîngă tine, atunci ori ești nebun de legat, ori cunoști cu adevărat arta copiatului.
Dacă ai reușit să ajungi la liceu în mod sigur îți sînt familiare cel puțin metodele elementare de copiat: copiuțele scrise pe bancă, pe mînă, pe coperțile caietelor, pe rigle etc. Acestea sînt recomandate în cazul în care ai nevoie doar de cîteva informații, sau dacă știi că profesorul nu vine în preajma ta în timpul lucrării. Dacă ai ceva mai mult curaj sau dacă ești disperat de situație, nu știi nici o iotă și e de scris la lucrare cît încape, probabil vei apela la o metodă mai originală. Una din metodele de care am auzit este cea cu elasticul prins pe interiorul mînecii, la care apelează de regulă băieții. Prinzi foaia de elastic (să nu fie nici foarte întins, că se rupe hîrtia), și cînd vezi că profu nu se uită tragi de elastic, citești și transcrii pe hîrtie. Cînd vezi că profu se uită, dai drumul discret la elastic. Și lucrarea e ca și făcută.
Elevele „silitoare” preferă copiuțele plasate strategic sub fustele „îndrăznețe”, pe care, în mod paradoxal , le aleg în zilele cu lucrări. Ca să nu mai vorbim de metoda copiuței sub picior. Aici sînt două variante: fie pregătești fițuica de acasă, fie folosești pardoseala pe post de copiuță. În acest caz trebuie să ai o vedere foarte bună, pentru ca proful să nu-și dea seama de ce ești atît de îndrăgostit de pantofii pe care îi porți. Mai sînt copiuțele „papirus” în care poți scrie chiar și o lecție întreagă, însă trebuie să ai grijă unde le ascunzi. Se pare că în ultima vreme contează chiar și calitatea fițuicilor. Pentru a nu se lipi de mînă sau pentru o mai ușoară manevrare acestea pot fi copertate cu scoci. Mai nou, copiuțele pot deveni chiar o sursă de venit, dacă se găsesc amatori să le cumpere. Mă opresc aici pentru a nu divulga chiar toate secretele elevilor. Sînt sigură că voi ați descoperit metode mult mai originale decît acestea. Nu uitați însă și de celălalt aspect al problemei: dacă vă prinde profesorul. Dacă la băieți nota doi e asigurată, probabil multe eleve se gîndesc că, mai ales profesorii, le vor ierta pentru copiat. S-avem pardon. Am văzut și fete trase de urechi pentru așa ceva. Asta în afară de nota mică de tot din catalog și un frecuș pe serios pe tot semestrul. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns