Reportaj pe glob

Prin California și „Vestul Sălbatic” (11)

Turul Golfului San Francisco în semn de rămas bun

Privit de pe colina Lombard ori din Turnul Telefoanelor, Golful San Francisco pare a fi o imensă caracatiță albastră ce dormitează la margine de ocean, dar ale cărei tentacule supraveghează neobosite o întinsă zonă de zeci de kilometri pătrați, cu sumedenie de localități, construcții portuare, poduri, străzi și autostrăzi. Un peisaj atrăgător ce te cheamă să-i fii oaspete. N-am rezistat acestei tentații și ne-am rezervat penultima zi a „vacanței” în State pentru un tur al Golfului, ceva mai mult de 300 de kilometri, în semn de rămas bun. Pentru americani era plin weekend, cu șosele supraaglomerate, cu magazine înțesate de vizitatori și restaurante sau baruri unde stăteai binișor la rînd pentru ocuparea unui loc la masă. Ne obișnuisem deja cu asemenea situație și conform programului stabilit în ajun, ne-am înscris în trafic cu direcția Golden Gate. Aici, la sud de Podul de Aur și la extremitatea nordică a unui alt mare parc californian, Prezidio, și-au dat iarași întîlnire două importante autostrăzi: „1”, care străbate Coasta Pacificului și „101” care pornește de la San Diego, de la frontiera cu Mexicul și se pierde undeva în statul Oregon. Cu bucuria revederii magistralului pod, rulăm pe drumul de argint cu viteza maximă admisă în această zonă și după cîțiva kilometri încetinim pentru a admira în voie o nouă construcție monumentală – Waldo Tunnel. Două tuneluri gemene, iluminate feeric, pe sub versantul unui plin lanț al Munților Stîncoși. La ieșire din tunel Autostrada „1” se furișează spre stînga, pentru a-și regăsi drumul de Coastă, iar noi ne continuăm călătoria pe „101”. Întreaga priveliște din jur este minunată. Jos, țărmuri frămîntate și scăldate de apele Golfului, cu mulțime de stațiuni, terenuri de sport și elegante ambarcațiuni; sus, pe coline, localități una după alta. Trecem la oarecare distanță de colina pe care se profilează orășelul San Anselmo, cunoscut mai cu seamă printr-un prestigios Seminar Teologic, apoi fotografiem panorama orașului San Rafael și Colegiul Dominican de aici. La ieșirea din zona acestui oraș autostrada „101” se orientează spre nord, iar noi ne continuăm călătoria spre est, pe drumul „580”. La numai două ore de la plecarea din San Francisco, aici, în apropiere de San Rafael aveam să văd cel mai lung pod pe care l-am traversat vreodată. Acest uriaș drum de ape are o lungime de peste 10 km. Se numește Richmond – San Rafael Bridge și e compus din mai multe tronsoane. Nu-i prea înalt, dar elegant și solid, prevăzut cu porți speciale pentru accesul vaselor de mare tonaj. Această punte desparte apele unui mare braț al Golfului de Lacul San Palbo și în același timp scurtează de aproape 12 ori legătura rutieră dintre cele două orașe mai sus menționate. Pe la orele amiezii intrăm în Richmond, vechi oraș industrial cu multe furnale. Poluarea însă, nici vorbă. De altfel, întregul stat californian este recunoscut pentru exigențele sale în domeniul protecției mediului. Centralele termice ori nucleare nu funcționează în această parte a Americii. Se utilizează cu precădere rîurile de munte și instalațiile eoliene, dar în cea mai mare parte energia electrică se cumpără de la vecini. Costă mult, dar e sănătos. Californienii sînt suficient de bogați cît să își poată permite acest lux. Sursa: economia performantă, prospera activitate financiar-bancară și turismul. De la Richmond, unde vizităm punctul terminus (de nord) al metroului din San Francisco, coborîm spre sud către Berkeley. Acesta era punctul forte al călătoriei din acea zi. Deși în plină vacanță, acest renumit centru universitar cunoștea o animație tumultuasă. Miile de studenți și doctoranzi erau suplinite de numeroasele grupuri de vizitatori care afluau spre frumoasa colină de la marginea orașului ce găzduiește campusul universitar. Un decor excepțional, cu construcții vechi, impunătoare, cu arbori multiseculari în care forfotesc sute de veverițe aproape domesticite, cu ronduri de trandafiri al căror parfum te îmbată de la mare distanță. Între vizitatori, numeroși părinți și copii ai acestora, viitori studenți, interesați de condițiile de studiu ce se asigură aici, de calitatea învățămîntului, multitudinea disciplinelor și de posibilitățile ocupării, după absolvire, a postului preferat. Cu renumitele sale departamente de fizică, matematică, biologie, științe economice și juridice etc, Berkeley se numără între primele cinci centre universitare americane. El dispune de un colectiv didactic excepțional, de amfiteatre ultramoderne și laboratoare cu aparatură de mare performanță. Cel puțin doi dintre profesorii fizicieni de aici sînt laureați ai Premiului Nobel. Dorești să-i cunoști pe profesori, pe studenții ori doctoranzii acestui mare centru universitar, îți arunci privirea pe panourile expuse de-a lungul culoarelor fiecărui departament, unde fotografiile acestora sînt așezate în ordine alfabetică.

De menționat că, la Berkeley, în tot cursul anului universitar își dau întîlnire emisarii numeroaselor companii americane pentru atragerea de absolvenți la interviuri pentru ocuparea de posturi în aproape toate domeniile de activitate. O autentică atestare a calității învățămîntului universitar de aici.

Timpul trece aproape pe neobservate. Te lași anevoie plecat din campusul universitar Berkeley. Sînt multe de văzut, de auzit. Mai aruncăm o privire peste aceste minunate locuri, ascultăm o clipă dangătul ceasului din turnul ce străjuiește clădirea Departamentului de biopsihologie și coborîm spre centrul orașului pentru a ne continua călătoria în jurul Golfului.

Rulăm mai departe pe „580”. La cîțiva kilometri depărtare de oraș, o reclamă stradală invita trecătorii spre un complex comercial finlandez. Ceva inedit. În plină cîmpie, o imensă construcție cu două nivele era înțesată de lume. Colete de diverse mărimi erau transportate ca pe bandă rulantă spre locurile de parcare a autoturismelor. Prin furnicarul de vizitatori intrăm în acest complex și rătăcim vreme de vreo două ore printre sutele de standuri ale acestuia. Impresionant! Ai fi crezut că nimic n-a mai rămas din produsele fabricate ori confecționate în Finlanda care să nu fie expuse în acest complex comercial? Program non- stop și vînzare de zile mari. Oare ingeniozitatea finlandezilor nu i-ar putea molipsi și pe români?

Dojenindu-i, în gînd, pe conaționali pentru neputința sau dezinteresul în ale comerțului exterior, ne-am apropiat de Oakland. Deja ne familiarizasem cu acest oraș, mare port internațional, întrucît de pe faleza Embarcadero, unde am poposit de mai multe ori, admirăm nucleul de „Zgîrîie nori” din centrul urbei și zecile de uriașe macarale aplecate asupra transoceanicelor acostate la cheu. Așa că, ne-am continuat drumul spre sud, făcînd cunoștință cu o întreagă salbă de vile, cu parcurile, dar mai ales cu sediile elegante ale filialelor unor renumite firme și companii americane amplasate armonios în liniștitul orășel Fremont, apoi, la nord de San Jose- renumit centru al industriei electronice din Silicon Valley, încheiem turul Golfului. Programul călătoriei fusese îndeplinit. Amurgul pune stăpînire peste acest minunat spațiu american. Nu departe, aeroportul își etala întreaga-i strălucire, prin sutele de reflectoare ce luminau pistele argintii. L-am salutat ca pe un bun prieten, rugîndu-l să ne primească a doua zi pentru zborul spre casă. (Toma JĂMNEALĂ)