Daciile sînt protagonistele celor mai multe țepe luate de băcăuani
• ca să cumperi mașină din tîrg, trebuie să ai un cunoscător lîngă tine • Dacia rămîne mașina băcăuanilor • hîrburile pot fi oferite pe post de mașini „grozave”
Tîrgul duminical de mașini, localizat undeva prin spatele străzii Tecuciului, a intrat în conștiința băcăuanilor la fel ca și cel de animale, care se desfășoară joia. De la primele ore ale zilei, caravana celor care vin să-și „mărite” motorizatele pe două și patru roți aproape blochează circulația imediat după trecerea podului Șerbănești. În fiecare duminică tîrgul geme de mașini. Tot felul de mărci, de caroserii, de culori, autoturisme, microbuze, camioane, tractoare, Barkas-uri, chiar și scutere și motociclete asaltează atît privirile potențialilor clienți cît și a celor mai mulți gură-cască ce se învîrt prin zonă doar așa, ca să-și mai clătească ochii și ca să treacă timpul.
Cît timp privești, lucrurile sînt simple. Privitul nu costă bani. Dar, dacă vrei să cumperi, situația se schimbă. Oferta este diversă, însă cît timp nu te pricepi la mașini, este indicat să nu cumperi singur din tîrg. Trebuie să ai lîngă tine pe cineva care cunoaște motorizatele și, mai bine, să știe cum merg afacerile pe acolo. Altfel, ca necunoscător, ai mari șanse să arunci banii pe vreun hîrb meșteșugit fățuit
Dacia a rămas prima preferință a băcăuanilor
După un tur de orizont, prima constatare este că băcăuanii au rămas credincioși autoturismului autohton Dacia, fie el de pe vremuri sau cel actual, făcut de Renault. Exponatele poartă ce mărci vrei sau nu vrei, de la Barkas la Chrysler, dar tot Daciile au cea mai diversificată ofertă și sînt cele mai vizitate. Motivele sînt mai multe. Omul obișnuit este atras de acest model pentru că-l știe cel mai bine. Există și cauze mai puțin sentimentale. În general, se știe cam cît carburant consumă o Dacie și cam ce se poate face pentru a o regla. Deci există mai puține șanse să stai cu ea în parcare pentru că nu poți schimba o garnitură, de exemplu. Meșteri se găsesc mai peste tot, iar piesele de schimb pentru autoturismul autohton pot fi procurate cu relativă ușurință. În plus, de cînd Renault a aplicat normele Euro 2, este clar că ieșirea peste graniță nu va mai constitui o problemă.
Una peste alta, băcăuanul de rînd tot la o Dacie se oprește dacă vrea o mașină de toată ziua. În tîrg găsești orice fel de Dacie vrei, de la hîrburile din anii ’80, cu faruri la care nu mai găsești piese decît tot printre vechituri, pînă la ultimul tip de SuperNova, cu catalizator, cu motor cu injecție și cu toate dotările moderne: geamuri ionizate, ABS, radiocasetofon, izolație fonică, închidere centralizată etc.
Prețul unei Dacii variază între 12 milioane de lei și 137 de milioane de lei
O Dacia Berlină sau Nova – Super sau nu – nou-nouță este între 132 și 137 de milioane de lei. Prețul este negociabil. De regulă, mai dă înapoi cam cu 10 milioane de lei. Dar de ce să achiziționezi o mașină nouă din tîrg și nu de la un dealer Dacia? Pentru că o poți obține cu zeci de milioane de lei mai puțin. Dealerii au propriul adaos comercial și tot felul de chestii incluse în preț. Dar oferă garanții și pot fi luați de guler cînd ceva nu merge. Cei care aduc mașini noi în tîrg nu răspund la acest mod. Uneori nici nu sînt localnici. Ei sînt, practic, intermediari, le iau de la poarta fabricii sau de la distribuitorii primari. Așa că nu ai pe cine trage la răspundere dacă ceva nu merge. Dar acesta este reversul milioanelor în minus.
Tîrgul este plin și de Dacii mai vechi, aduse la vînzare. Vechimea este uneori venerabilă (poate ajunge la 20 de ani), iar aspectul comercial variază și el pe măsură. Prețurile, la fel. Poți lua un autoturism autohton din 1997 cu 61 de milioane de lei, 67 de milioane sau unul din anii ’85-’86 cu 20 de milioane de lei sau mai puțin. Dar riscurile sînt pe măsură.
Mașinile vechi recondiționate – capcane pentru fraieri
Mașinile noi nu prezintă prea mari probleme, chiar dacă le iei din tîrg. Rar dai de necaz cu ele de la început și, dacă se întîmplă, o poți păți și cînd o iei de la un dealer autorizat. Nici faptul că este vîndută de un intermediar nu crează probleme. Are acte omul pe ea, nu ai bătăi de cap. Cele mai mari țepe pot fi trase la Daciile vechi. Chiar ofertele din tîrg spun cîte ceva. Pe multe dintre mașinile aflate la vînzare se specifică „proprietar”. Atenționarea vrea să excludă și ideea de intermediere, dar și faptul că mașina ar putea fi furată. Concluzia este simplă: mulți s-au ars cumpărînd mașini furate și vîndute în tîrg, fie pentru că foștii proprietari le-au revendicat, fie pentru că s-au trezit cu tot felul de amenzi de care nu aveau habar. Alte semne de întrebare se ridică la oferte „super-interesante”. De ce vinde cineva un autoturism cu multiple îmbunătățiri, cu cauciucuri la schimb, la un preț relativ scăzut, comparativ cu alte autoturisme din anul de fabricație respectiv? Poate proprietarul vrea să-și schimbe cît mai repede automobilul, dar o altă explicație ar putea și fi faptul că mașina are anumite defecte la motor, la cutia de viteze sau în cine știe ce alt punct esențial. De aceea, nu oricine știe să cumpere o mașină, fie ea și Dacie, din tîrg.
Vă mai prezentăm un exemplu, aproape clasic, de fraiereală. O persoană vinde unui cunoscut o mașină model mai vechi, cam hîrbuită, dar cu motor relativ bun. Omul cere puțin, pentru că știe ce marfă are și-l știe pe client, deci nu-și permite să-l păcălească. Cumpărătorul o vopsește, mai cîrpește ce este de cîrpit și, dacă are și inspecția RAR, o poate revinde cu un preț chiar bun unuia cu capul în nori. Iar acesta din urmă se trezește cu mașina-n drum cînd îi este lumea mai dragă, pentru că cedează ceva. De fapt, vînzătorul nu a băgat mîna în portofelul nimănui, iar dacă vopseaua nouă a închis ochii, poate goli și punga neatentului. Sînt persoane din Bacău – dar și din alte localități – care chiar s-au specializat în astfel de operațiuni, pentru că au acces la un atelier auto cu vopsitorie. Și acestea se găsesc unde nu te aștepți, de multe ori în curtea sau în garajul unuia mai priceput.
Există și vînzători corecți. Unul cerea pe o Dacie din 1986 un preț-șoc, 12 milioane de lei. Omul a spus clar că mașina mai merge cît mai merge, dar nu garantează pînă cînd, din cauza hibelor adunate de-a lungul anilor. Ideea era că un puștan dornic de o mașină sau un comerciant care cară mărfuri o mai puteau folosi o vreme, pînă o aruncau la fiare vechi. Dar o altă Dacie, din același an, cam cu aceeași „prezentare”, era cu șase milioane de lei mai scumpă. Ambele erau expuse cu prețul, deci să fie sănătos cel care nu este atent pe ce dă banii. Nu-i vorbă, nici cei care vînd nu stau degeaba. Îți prezintă marfa cu tot felul de amănunte, își spun tot ce vrei să știi despre ea – cu excepția hibelor care ar face-o neatractivă -, dau amănunte despre ce fac alții (nu și ei…) etc.
Rămîne să alegi: vrei să cumperi sau nu. Dar necunoscătorii trebuie să nu meargă singuri la o astfel de afacere. Nu de alta, dar țepele sînt bine gîndite și sînt puține șanse de a recupera ceva dacă dai bani fără să te uiți pe ce. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns