Nemții bătuți cu sălbăticie în Sascut și-au reluat călătoria spre Ierusalim

Redacția Ziarul de Bacău

Doi călători nemți, un bărbat și o femeie, au fost găsiți de o săteancă din Sascut, acum o lună și jumătate, după ce au fost bătuți cu bestialitate. Poliția a descoperit că ei erau în pelerinaj către Ierusalim și că au fost aduși în pragul morții de un localnic, care le-a furat cîteva mărunțișuri. La acea vreme, rănile lor, în special cele din zona capului, le puneau în pericol viața. Nemții au fost transportați de urgență la Iași, unde au stat în spital timp de aproape o lună. Pe 9 septembrie, au fost externați. Cu toate problemele pe care le-au avut, cei doi nu vor pleca din Romania. I-am întîlnit ieri, în drum spre Comănești. Ei intenționează să-și continue drumul către Țara Sfîntă și să părăsească Romania în primăvara anului viitor.

Bernhard Eitelgörge și prietena sa, Kall Irmgard Hedwig, au decis cu trei ani în urmă să meargă la Ierusalim și să intre la Mormîntul Sfînt călare pe măgari. În periplul lor către Israel, a fost inclusă și tranzitarea Romaniei. Totul a mers bine, pînă cînd cei doi au ajuns în județul nostru. Mai precis, la Sascut, unde au poposit pe 7 august. Ei și-au montat corturile lîngă un lan de porumb, dar prezența ciudaților pelerini a fost remarcată în zonă. Nu în fiecare zi trece prin sat o cotiguță trasă de doi măgari. Unul dintre localnici a aflat de la niște copii despre oaspeții inediți din porumb și, după ce a băut bine la o cîrciumă în sat, pe la miezul nopții, s-a dus să-i tîlhărească. „Cred că era aproape de miezul nopții. La un moment dat, unul dintre cîini a lătrat scurt și, după aceea, n-am mai auzit nimic. M-am trezit un pic, dar m-am culcat la loc. Probabil că, atunci cînd a lătrat, cîinele a fost bătut cu un par, pentru că a avut maxilarele rupte și o rană adîncă în cap. La un moment dat, am simțit o prezență în cort, dar n-am apucat decît să vad o bîtă mare de lemn, care m-a lovit drept în frunte. M-am mai trezit la spital, dar nu realizam unde mă aflu. La un momend dat, chiar am avut impresia că murisem deja și că ajunsesem la Iisus. Apoi, tot mă trezeam, și iar mă culcam. Abia după vreo săptămînă mi-am revenit complet”, declară Bernhard.

Bărbatul pare mai vorbăreț, așa că-i lăsăm prietena în pace și continuăm discuția cu el. „La spital, în primele zile, nu au prea avut grijă de noi. Abia după ce ne-au venit banii din Germania s-au schimbat lucrurile. La început, am stat în salon cu o mulțime de bărbați. Cred că erau vreo zece. Oricum, medicii au făcut minuni. Nu credeam că vom mai scăpa cu viață”, spune Bernhard. La o masă improvizată, lîngă cotiga trasă de cei doi măgari, prietena lui mînca telemea cu pîine. Alături, o sticlă cu lapte, cumpărată de pe la țărani. Doi cîini, inclusiv cel care a fost bătut, așteptau cuminți să li se dea și lor porția. „Mi-e o teamă cumplită de țigani. Nici nu mă mai pot culca noaptea. Am rămas cu urme după bătaia aceea. După cum vedeți, mai sînt încă paralizată și nu pot vorbi prea bine nici în limba germană, darămite în engleză. De asta vorbesc mai puțin”, încearcă o explicație Irmgard.

Ambii rămîn surprinși cînd le spunem că, de fapt, agresorul lor nu a fost țigan. „Nouă, așa ne-au spus de la poliție. Oricum, ne continuăm drumul către Ierusalim. Ne vom opri puțin la Gheorghieni, unde avem niște prieteni. Apoi, plecăm prin estul României, prin Galați, Brăila, Tulcea, Constanța și, prin mai anul viitor, sperăm să trecem în Bulgaria, prin Vama Veche. Credeți că este vreo problemă, dacă vom înnopta aici, pe iarbă?”, întreabă Benhard. Îi lămurim rapid că în România se poate campa în general cam peste tot. Îi sfătuim, însă, ca totdeauna cînd intră într-o localitate să se prezinte primarului și polițistului. E mai bine pentru siguranța lor. Și, poate că în acest fel, vor fi feriți pe viitor de întîlniri cu locuitorii cavernelor din vreun Sascut, rătăcit prin cine știe ce județ din România. (Marius DRAGOMIR)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.