Nicoleta BLANARIU
„La vodă, la Curte, e ședință mare.
Stau boieri pe scaun, stau și în picioare.
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează…”
(Cronicar de serviciu: Alexandru Andrieș)
Alteța – Sa s-a mîniat și și-a concediat bufonul (pe unul dintre ei, cel mai rău de gură – Bufonul Subversiv). Din păcate, Alteța – Sa a comis o greșeală tactică. Disponibilizînd bufonul, l-a readus în atenție și i-a întărit spusele care, altfel, ar fi trecut neobservate pe lîngă urechile multora (obișnuiți să-l audă îndrugînd verzi și uscate, și tocmai de aceea să nu-l prea ia în seamă). Dizgrațierea bruscă ridică însă un semn de întrebare. De ce niște vorbe (proaste, de bufon) l-au pus pe jar pe Măria – Sa care, după ce l-a îndurat pe măscărici doi ani, fără să crîcnească (surd la trăncăneala și ocările lui), s-a mobilizat peste noapte (cu CNA cu tot) și a luat foc? Adică măsuri de suspendare a licenței de emisie a postului OTV…
OTV-ul nu mi-a fost niciodată drag. Iar prezentatorul, mentorul și beneficiarul său, de o insinuantă dezinvoltură, cu iz de proastă – creștere, mi-a displăcut încă de pe vremea cînd poza drept vedetă a Tele 7 ABC. Dar nu pot să nu remarc unele coincidențe și să nu-i dau Cezarului ce i se cuvine.
Cu ce-o fi greșit bufonul, pedepsit taman după seara în care îi găzduise pe Corneliu Vadim Tudor și pe Romeo Beja, dispuși să depene acolo un „story” (nu tocmai nou, din cîte mi se pare, pe la noi…)? Adică o poveste cu un președinte care cheamă niște mineri în ajutor, ca să-l scape de (sau să-l sape pe) un prim-ministru. Vor fi spus și oaspeții, iubitori de conversație, o poveste. Dar s-au dovedit, din păcate, tributari matricii stilistice românești, mai precis unei de-acum clasice structuri a istorisirii (sau istoriei?) contemporane. Care istorie, la o analiză structurală rudimentară, prezintă cîteva secvențe și personaje-cheie. A fost odată ca niciodată (?) un voievod care se iscălea: „Io, Mare Voievod și Domn, pohta ce-am pohtit… Ardealul, Moldova, Țara Românească și Dracula Land”. Și mai era în vremea aceea și un prim-ministru. Vodă și prim-ministrul au colaborat fructuos, pînă cînd Vodă s-a supărat (poate doar s-a plictisit) și a schimbat foaia. Și a chemat în ajutorul său pe Crăiasa Albinelor, pe Crăiasa Furnicilor și pe … mineri. Și cuvîntul din poveste înainte mult mai este, dar rămîne de văzut cînd și cum o vom scoate la capăt noi, românii de poveste. Rețeta respectivului story este, ca și aceea a „revoluției” televizate, foarte apropiată prin autentic și impresia de viață, de formula artistică a cine-verite-ului. Ceva victime pe ici-pe colo, dar ce contează? Arta progresează! Ba chiar și artiștii – unii, sigur, că doar nu poate fi loc pentru toți! Și nici fonduri nu sînt! Se poate progresa și prin reprezentanți – numiți… democratic. (Nu-i aici o contradicție. Realitatea confirmă spusele). De pildă, întruchiparea perenă a „reprezentativității”- artistul vizionar, cu vederi largi, umanitare, „monstrul sacru” Sergiu Nicolaescu. La drept vorbind, privindu-i pe cîte unii, îmi vine brusc în minte un fragment de manifest avangardist: „Jos arta, căci s-a prostituat!…”
După superproducția „Revoluția română în direct”, care a făcut înconjurul lumii (pe vremea cînd trupele americane nu se uitau la Tv, pentru că erau ocupate cu treburi mai serioase în altă parte a lumii), se înscriu în același curent de creație pe care l-am putea numi „neorealismul românesc” (suportînd concurența cu – ba chiar și devansînd- „neorealismul italian”), filmele din seria „Mineriada”. Pe vremea primelor proiecții, acestea i-au ținut pe mulți români cu răsuflarea tăiată. În timp ce pe realizatori i-a uns la suflet, pe alții – figuranții (dar ce contează ei? VIP-urile să iasă telegenic) i-a cam bătut… la propriu și la cap. Ca să le intre bine mințile acolo. „Mineriada” românească bate ca longevitate, prolificacitate și impact de masă, seria Star Trek. Probabil că n-a intrat încă în vreo competiție cinematografică internațională (unde sigur ar căpăta un premiu pentru autenticitate), fiindcă deocamdată nu s-au încheiat filmările (vor mai fi urmînd „Mineriada” seriile III, IV,…?) Sau, cine știe, poate că toate „Mineriadele” de pînă acum vor fi fost doar… repetiții? În stilul ăsta, vom mai apuca noi, românii, premiera? Da’ nu mai contează! Posteritatea cine-critică și estetică va înălța pe locul a ceea ce a fost cîndva Teatrul de Operațiune Cinematografică… România, un mausoleu închinat glorioșilor kamikaze ai artei.
<< Dacă v-a plăcut bufonul, mai veniți și mîine seară>>? Nu corectați! O fi fiind textul originar cu semnul exclamării în final (invitație adică), dar aici nu se poate așa ceva. Nu mai avem bufon și, pe deasupra, e posibil să se supere Vodă. Aveți grijă, se interpretează („ce nu merge bine, ce incomodează”)!
Morala poveștii: Cînd bufonii sînt dizgrațiați, e posibil să fi spus adevărul. Iar cînd Vodă, programatic răbdător, poruncește peste noapte o scurtare de capete, e semn de mare ananghie.
Lasă un răspuns