Didactica

Redacția Ziarul de Bacău

Analiza stilistică a unui text literar

După cum s-a scris prin ziare, la examenele școlare din anul acesta – ca de altfel, și din ceilalți ani – mulți elevi s-au poticnit la subiectele de analiză literar- stilistică. Nefiind stăpîni pe noțiunile de teorie literară, stil și compoziție, candidații abordează asemenea subiecte povestind „subiectul” operei, indiferent dacă textul face parte din genul epic, dramatic sau liric. Cerîndu-le, de pildă, la examenul de capacitate, să demonstreze de ce „Scrisoarea pierdută” este o comedie, cei mai mulți au povestit subiectul piesei de teatru, fără a aminti de sursele comicului. Iar candidații de la examenul de bacalaureat, avînd de analizat stilistic un text liric, unii dintre ei s-au mulțumit să comenteze poezia, fără a folosi instrumentele de analiză stilistică și literară. Asimilînd cunoștințele de teorie literară, stil și compoziție, de-a lungul celor opt clase de gimnaziu și consolidîndu-le apoi aplicativ în clasa a IX- a, elevii de liceu ar trebui să cunoască pe deplin aceste noțiuni și să opereze cu termenii estetici în analiza operelor literare, așa cum se prevede în noile programe școlare. Cauzele neasimilării acestor termeni și noțiuni provin – cred eu – și din lipsa unor metodici de predare-învățare a acestor noțiuni, care, în trecut, se aflau frecvent în librării, la îndemîna profesorilor, ca și a elevilor. În prezent, apar în librării, pe lîngă manualele aprobate de Minister, o serie de studii de limbă și literatură română, pentru examenele de capacitate și bacalaureat, ori de admitere în facultate, foarte prolixe și dezvoltate, adăugîndu-se subiecte de la examenele din anii trecuți, cu cerințele respective, baremul de corectare și punctajele obținute. Uneori, se adaugă și unele îndrumări generale de genul: „Cum să ne pregătim și cum să ne prezentăm la examen”, precum și sugestii de teme pentru recapitulare, sau schițe de planuri de sinteză, dar nu și de comentarii sau de analize literar -stilistice. Programele școlare de azi au ca obiective generale de a dezvolta la elevi capacitățile de receptare și interpretare a textului literar, de consumatori dar și de producători de literatură. Ceea ce nu trebuie să excludă preocuparea profesorului de a pregăti elevii să fie în stare să interpreteze un text literar în vederea examenelor de bacalaureat și de admitere în facultăți. Această preocupare presupune o serie de sarcini ale profesorului, în condițiile renovării permanente a tehnologiei didactice, încă din faza planificărilor anuale și semestriale, încadrînd lecțiile de limbă și literatură într-un sistem. Sarcinile sale se amplifică în raport cu întreita sa postură de creator al tehnologiei didactice corespunzătoare tipurilor de lecții, de organizator al activității elevilor și de evaluator al rezultatelor. Lecțiile de analize literar- stilistice implică modalități didactice specifice de abordare a textului literar, țînîd seama de genul și specia literară a textului. Analizele stilistice se pretează, cu deosebire, textelor lirice, dar și altor fragmente de texte epice sau dramatice, pentru a reliefa caracteristicile specifice operei scriitorului. Ele pot fi, deci, parțiale sau integrale. Cele parțiale, pe fragmente, se pot realiza într-o singură lecție, iar cele integrale, în două sau mai multe ore, potrivit planificării stabilite. Pentru a veni în sprijinul elevilor, ca și al profesorilor de limba și literatura română, propun în următoarele șase articole un sistem de lecții privind „Îndrumări metodice pentru analiza literară stilistică complexă”, parțiale sau integrale. Acest set de lecții face parte dintr-o „Culegere de sinteze, comentarii și analize literar- stilistice”, pregătită să apară în curînd, fiind de folos elevilor de liceu, atît în timpul anului școlar, cît și pentru pregătirea examenelor de bacalaureat și de admitere în facultate. (prof. Marin COSMESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.