Ghetoul de pe strada Vîntului

• în cartierul Șerbănești, zeci de familii de rromi locuiesc în condiții greu de imaginat • Primăria le-a trimis nenumărate somații de demolare, însă oamenii spun că nu au unde să plece

Cocioabe dărăpănate, cu pereți ce stau în orice clipă gata să cadă, barăci de lemn cu pături mizerabile atîrnate în loc de uși, zeci de copii desculți și murdari ce-și plimbă burțile goale prin colbul străzii. Sînt imagini de coșmar ce pot fi întîlnite la doar cîteva sute de metri de impozantul sediu al Bancorex și la o azvîrlitură de băț de luxoasele vile ce au început să se ridice în ultimii ani în Bacău, de-a stînga și de-a dreapta cursului rîului Bistrița. În primăvara acestui an, cu ocazia recensămîntului populației, s-au reînoit plăcuțele indicatoare cu numele străzilor din municipiu. Pe plăcuța fixată pe gardul locuinței de la intrare, cineva a avut o reținere să ridice ulița la rangul de stradă, așa că a trecut, simplu, doar „Vîntului”.

La adăpostul sălciilor de pe malul drept al Bistriței, în imediata vecinătate a Podului Șerbănești, trecătorii cu ochi mai iscoditori descoperă, cu groază, un adevărat ghetou al sărăciei lucii și al mizeriei. Cele mai luxoase locuințe de aici sînt casele cu o singură cameră construite în urmă cu cîțiva ani din vălătuci și chirpici de cei care au fost ceva mai gospodari decît restul vecinilor. Autorizația de construcție este o un act de care cei care locuiesc pe strada Vîntului nu au auzit pînă astăzi. „Trei milioane de lei am cheltuit ca să ridic bucățica asta de casă”, ne-a spus Ionela Botezatu, arătînd cu degetul spre coliba de o singură cameră din spatele ei. Are 19 ani și nu lucrează nicăieri. De fuste i se ține scai o mogîldeață de băiat de vreo trei ani, zoios și cam dezbrăcat pentru frigul de afară. În fața casei sale, o altă șandrama e folosită drept locuință de Maria Călin, de 61 de ani. Spune că pămîntul îl are moștenire de la părinți, După ce s-a prăvălit casa părintească, nu a mai avut bani să își construiască altceva, așa că a rămas să stea în coliba de vălătuci ridicată „așa cum a putut”, pe locul vechii case. Magazia de lemn de alături este folosită pe post de bucătărie. Nu are pereți. Sînt doar cîțiva drugi de lemn priponiți în niște șipci. Cîteva plăci de eternită atîrnă deasupra drept acoperiș și o pătură ruptă prinsă în cuie ține loc de ușă.

Undeva mai în spate locuiește familia lui Relu Botez. Într-o casă cu un hol și o singură cameră de trei metri pătrați stau de-a valma opt suflete. „E curat înăuntu, veniți să vedeți”, se laudă Relu Botez. Nu apucă să își ducă bine vorba pînă la capăt că este strigat de poștaș să vină să semneze pentru primirea unei scrisori recomandate. Era o somație de demolare venită de la Primărie. „Nu am primit niciodată o scrisoare de la cineva. De fiecare dată cînd vine poștașul nu ne aduce decît somații de evacurare. Unde să ne ducem, dacă ne mută de aici? Dacă vin să mă demoleze, mă leg cu lanțuri și mă arunc în Bistrița” spune repede și fratele lui Relu, Lucian Botez, mototolind cu năduf scrisoarea de la Primărie. Arată cu mîna spre coșul de căruță aninat de scîndura unui gard. „Am să o pun pe foc la iarnă, să îmi țină de cald. Măcar atît folos să mai am de pe urma ei. Pînă acum mi-am hrănit familia din cărăușie. De cînd au interzis să se mai circule cu căruțele prin oraș mi-au dat o grămadă de amenzi, așa că mi-am vîndut calul. Trei milioane de lei am luat pe el, dar nu îmi ajunge să plătesc amenzile pe care le-am primit în ultimele săptămîni. M-aș duce să mă angajez și eu undeva, dar nu mă primește nimeni cînd mă vede ma negricios la față. Zic toți că sînt țigan și mă trimit la plimbare”, mai spune Lucian Botez.

Autoritățile cunosc de mult situația în care se află familiile de pe strada Vîtului. Scriptic, pe această stradă sînt înregistrate aproape 60 de locuințe. O evidență clară a celor care locuiesc aici este, însă, greu de făcut cîtă vreme în fiecare an apare cel puțin cîte un membru nou în fiecare familie. Iar ca să fie mutați cu toții de aici, întreg cartierul de locuințe sociale din Izvoare, nu ar fi de ajuns. Locul a ajuns să fie un adevărat focar de infecții, așa că o soluție, trebuie găsită, cît mai curînd. (E.SOLOMON)