Statisticile oficiale ale ultimilor ani relevă două situații contradictorii și îngrijărătoare: în timp ce numărul căsătoriilor legale scade, cel al divorțurilor exprimate în instanțe, crește. Așadar, indicatorul „familie” este în mare suferință, cu consecințe pe planul evoluției demografice. I-am întrebat pe băcăuani care sînt cauzele ce determină asemenea evoluții și ce măsuri ar trebui să adopte guvernanții pentru stoparea fenomenului?
Eugenia Lucanu, 45 de ani, gestionar: „Este pusă în pericol familia, ca formă de existență a societății, dar la baza acestui fenomen stau diferite cauze. Printre acestea sînt și cele legate de situația financiară precară, mulți nu-și pot întemeia o familie în mod legal, datorită lipsei banilor. Oamenii din ziua de azi parcă nu mai au nici credință față de Dumnezeu, mai ales cei tineri”.
Camelia: „Sînt diferite situații, iar eu nu-i pot condamna pe cei ce se despart și cred că nimeni de altfel nu -i poate condamna. Fiecare face ce consideră că e mai bine pentru el”.
Elena Voidoc, 45 de ani,muncitor: „Chiar de curînd m-am lovit și eu de o astfel de situație, a cărei protagonistă a fost chiar fiica mea. Această situație m-a demoralizat puțin. Deși pînă acum aveam o relație apropiată de fiica mea și o bună comunicare, deja la scurt timp după nuntă ea nici nu m-a mai sunat. Azi tinerii sînt prea materialiști, nu se gîndesc decît la un viitor stabil financiar. Asta duce la scăderea autorității familiei. Guvernul nu poate să-i oblige pe tineri să rămînă căsătoriți, acesta nu are nici o putere în acest sens, poate doar educațional, prin instituțiile abilitate să-i ajute pe tineri prin educația necesară acestora pe care o primesc de cele mai multe ori în școli”.
Gabriela Culca, 40 de ani, muncitoare: ” Familia în ziua de azi se destramă în general datorită situației financiare precare. Este normal ca în astfel de situații familia, ca formă de existență a societății, are de suferit”. (A consemnat Alina TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns