Ilie Boca zîmbește cînd vine vorba de lumea de astăzi, dintr-o Românie în care s-a dus siguranța locului de muncă și zeflemeaua serviciului pe care, oricum ai da-o, altădată îl aveai asigurat.
„Îmi amintesc că aveam în Germania un prieten, care era om de afaceri și care arareori venea acasă la ziua soției, pe motivul că <
Pictorul a străbătut cu dezinteres și lipsa oricărei urme de atașament prin epoca comunistă. Experiența copilăriei bucovinene și evenimentele vizibile l-au ținut departe de manifestările entuziaste. „Eram copil în perioada refugiului și am bine întipărite în memorie scenele de brutalitate ale rușilor. Am văzut cum trăgeau cu pușca în oameni, cum intrau noaptea în gospodării și furau tot ce găseau. Se purtau în realitate precum nemții în filmele lor. Adică istoria era inversă. Nemții erau, în general, civilizați, și aveau o atitudine contrară celei a rușilor. Noi am văzut tot și nu puteam crede că ei veneau ca niște eliberatori. Era absurd să crezi asta, afirmă Boca. Acum, am scăpat de acele ședințe interminabile de partid în care trebuia să comentăm și să citim cuvîntările tovărășilor”.
Și în urmă cu 15-20 de ani, și acum, pictorul băcăuan continuă să fie detașat față de evenimente, deși are o carieră cu care puțin se pot lăuda. O stare de spirit stoico-budistă, ar putea spune cel care îi ascultă povețele. „Trebuie să privim cu detașare lucrurile, trebuie să fim precauți, să ne așteptăm și la rău și la bine. Am încercat de-a lungul vieții să mă rezerv, să nu mă rostogolesc, să nu-mi dau drumul la vale. Este important să ne menținem această stare, de împăcare a noastră cu natura, pe care nu mai avem timp să o observăm și să o admirăm”, crede pictorul.
„Visez la lucruri importante”
Deși are în spate zeci de expoziții și premii naționale și internațioanale, Ilie Boca are încă multe gînduri. „Visez la lucruri importante pe care nu le-am făcut și aș vrea să le fac. Există acest impuls spre facere. Uneori este oprit de mici incoveniente materiale”, spune el. Apoi, cuvintele îi alunecă spre pînză, „seismograful pictorului”. Intru într-un muzeu și privesc pînza unui Luchian, Andreescu, Pătrașcu pe care îi simt palpabili în pînză. Stau de vorbă cu ei, mă întreb și îi întreb. Plec liniștit și împăcat”, ne mărturisește el.
„Voi lupta în continuare pentru Tabăra de la Tescani”
Iar dacă veni vorba de pictori, nu putem trece cu vederea nici episodul Tescani, unde de aproape 30 de ani, Ilie Boca a organizat o tabără de pictură internațională. „Tabăra de pictură de la Tescani are ca antecendent invitația pe care familia Rosetti a făcut-o înaintea războiului pictorului Sabin Pop, autorul, se pare, al unor portrete, astăzi pierdute, membrilor ilustrei familii. Eu am inițiat-o în 1976, și pînă în 1990 a funcționat ca tabăra națională, iar după aceast an a devenit internațională. Scopul este acela de a aduna lucrări ale unor artiști din țară și de peste hotare pentru Muzeul de Artă, lucru imposibil de realizat în alt mod, dat fiind prețul ridicat al unora dintre picturile primite cu semnături ce valorează milioane de dolari”. Chiar dacă succesul taberei a depășit granițele țării, pictorul are multe rezerve: „Nu știu cît o să mai reziste, însă noi vom continua să luptăm pentru realizarea ei”
Lasă un răspuns