• declară Gheorghe Beca, tatăl lui Benoni Beca, omul de afaceri băcăuan arestat pentru credite dubioase luate de la Banca Transilvania • bătrînul susține că și-a crescut fiul în spiritul dreptății, dar că el a făcut afaceri și alții au trăit de pe urma lui
Găsim cu greu casa bătrînului Beca. O casă normală, fără nimic spectaculos, ba chiar modestă. Din poarta lăsată pe-o rînă, se vede undeva, într-o bucătărie, un bărbat întins pe pat. Ne face semne, așa așezat cum era, să intrăm. După prezentările de rigoare ne invită în casă. Luăm loc, puțin stingheri în fața bătrînului cu părul alb și fruntea tăiată de riduri. De cum ne așezăm, bărbatul ne informează că nu știe nimic despre afacerile feciorului său. Pare decis să nu spună decît ce vrea el.
Îl întrebăm despre fiul lui, Benoni, iar bătrînul privește parcă prin noi. Dacă am fi avut lentile speciale de detecție în spațiu, am fi observat, probabil, un zid gros pus între noi și el. Vorbește atît cît să nu fie nepoliticos. Și, oricum, nu spune prea multe. „Au scris ziarele suficient zilele astea. Eu ce să vă spun? Am aflat chiar în dimineața în care l-au luat. M-am întîlnit cu cuscrul meu, care mi-a povestit. Nici nu m-am mai dus la el acasă. M-am întors înapoi acasă la mine. Nu știu nici pentru ce a fost închis, nici ce afaceri a făcut”, a început Gheorghe Beca, tatăl lui Benoni.
În tăcerea care s-a lăsat, predominantă de altfel pe tot parcursul vizitei noastre, ne aruncăm privirea prin încăpere. Nimic nu lasă să se întrevadă că fiul lui ar fi fost miliardar. Un aragaz și o mobilă de bucătărie veche de cel puțin 30 de ani. În vitrina clasică, de culoare prăzulie, două fotografii mari atrag atenția. „Sînt Benoni și nevastă-sa, cu copii lor. Noră-mea e profesoară, dar nu-i de găsit. E ocupată tot timpul”, ține să precizeze nea Gică, așa cum e cunoscut de vecini Gheorghe Beca. Îi privesc mîinile deformate de gută. „Am lucrat mult în apă. 45 de ani am lucrat încontinuu la aceeași fabrică. La Letea. Am fost conductor la fabricarea hîrtiei. Și de timbre, și de bani, velină și semivelină. Au trecut atîția prin mîna mea, i-am făcut oameni și nu am luat un leu în viața mea de la nimeni. Așa mi-am învățat și băiatul. Nu a vrut altceva decît să se facă marinar. Și s-a dus la Constanța, s-a făcut marinar, a făcut facultatea și a ajuns căpitan de vas. A ajuns bine, dar apoi s-a întors în Bacău”, încheie nea Gică povestea.
Înțeleg după cîteva minute de ce bărbatul și-a terminat brusc istorisirea. Benoni a fost prins cu produse de contrabandă și a fost condamnat la închisoare de fostul regim. Bătrînul flutură din mînă, a pagubă, și-mi spune că ce-a fost, a fost. „S-a întors în Bacau și s-a apucat de afacerea lui. A făcut Valea Mare, a făcut Dealu Morii, a făcut Onești. Viile de acolo adică, și fabrica de la Valea Mare”, răspunde el privirii mele nedumerite. „Acum probabil că trebuie să justifice toate astea. Eu am pensia mea, n-am avut nevoie de banii lui, dar m-a ajutat, nu pot să spun că nu. Să vedeți ce cavou mi-a făcut la cimitir…. Și la biserică a dat bani, ehe…. pe cîți a ajutat el! A dat la toți țiganii de pe aici bani, pe la toate căminele. Ei, așa-i viața”, spune bătrînul căzut pe gînduri.
„Eu nici n-am fost acasă la el, nici nu știu unde stă. Am auzit că și-ar fi făcut o căsuță prin Șerbănești. Nu știu. Eu mă mișc mai greu din cauza gutei”, oftează nea Gică, uitînd că mai devreme tocmai ne spusese că în dimineața în care a fost arestat Benoni se îndrepta către locuința fiului său. Între timp, în bucătărie intră o femeie încă tînără, pînă în 45 de ani. „Stă în gazdă la mine”, ține să precizeze bătrînul, după ce o cheamă în casă. Apoi îi povestește cine sîntem și ce vrem de la el. „Nu înțeleg de ce l-au arestat. Și ce-i cu prostia aceea, că voia să fugă din țară? Păi, cum, să-și lase familia? Copiii? Nevasta? Adică n-a fugit de la începutul anului și fugea acuma? Băiatul meu are afaceri cu străinii, că-i deștept, nu voia să plece din țară”, izbucnește nea Gică dintr-o dată. Femeia îl calmează cu un zîmbet ușor și începe să-i povestească ceva despre cei la care fusese cu ziua și n-o plătiseră.
Bătrînul își amintește parcă brusc de noi și ne povestește despre pasiunea lui pentru vînătoare. „Am pușcă și am umblat mult pe ape, prin păduri după tot soiul de vietăți. Și Benoni a moștenit asta în sînge. Are trei puști și el, acasă. Ei…cînd s-or rezolva treburile astea, o să hălăduiască din nou. Eu mai am o zi, o săptămînă sau o lună și închid ochii. La 78 de ani nu mai poți să aștepți prea multe de la viață. Mai degrabă aștepți să închizi ochii”, dă din mînă a pagubă nea Gică. Apoi se ridică să ne conducă. Își cere scuze că nu ne-a putut servi cu nimic. Plecăm, lăsînd în poartă un om care nu a vrut să dărîme nici o clipă zidul pe care l-a așezat de la început între noi. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns