Cafeaua, mai periculoasă pentru calculatoare decît virușii

Redacția Ziarul de Bacău

O parte dintre băcăuanii maniaci de IT, membri ai NET Club Bacău, s-au întîlnit ieri pentru prima oară la Hotelul Moldova, unde gazda manifestării, firma RDS, a organizat cîteva prezentări de soluții pentru eficientizarea afacerilor.

Compania 3M, una dintre cele mai inventive din lume, a fost prezentă la reunirea NET Clubului cu „Magia prezentărilor multimedia”, un sistem care pune accent pe vizual, în dauna matrialelor scrise, mai greu de reținut. 3M vine în sprijinul firmelor care doresc să obțină, în timpul unei prezentări, maximumul de efect în timpul cel mai scurt cu proiectoarele multimedia, aparate ușor de conectat la computere, televizoare și aparate video.

Ovidiu Talianu, de la departamentul Bit Defender al celebrei firme Softwin, a explicat motivele pentru care o firmă sau un utilizator independent de calculatoare trebuie să se protejeze de agresiunile din rețelele informatice. Conform lui Talianu, 85 la sută dintre viruși vin prin intermediul poștei electronice, dar la fel de periculoase pentru utilizatorii de calculatoare sînt agresiunile umane. „În Statele Unite, cele mai multe pagube au fost provocate de cafeaua vărsată pe tastaturi”, a exemplificat reprezentantul Softwin. El a mai spus că foarte dăunător poate fi și un angajat nemulțumit care vrea să creeze pagube. Ovidiu Talianu a militat pentru soluții integrate de securitate, care să cuprindă proceduri bine stabilite și respectate, o structură omogenă a sistemului informatic, un management centralizat, personal dedicat securității, echipamente hardware și soluții software dedicate. După această prezentare, Talianu a răspuns întrebărilor din public și a acordat chiar premii constînd în pachete de programe antivirus „Bit Defender”.

O prezență inedită la NET Club a fost firma „Oameni și Companii” (OSC), reprezentată de Cezar Caluschi. El a explicat că firma sa oferă soluții de relaționare și comunicare pentru oameni influenți și companii puternice. „Lucrăm pentru oameni din lumea afacerilor, politică, administrație și diplomație, între care încercăm să realizăm o comunicare eficientă”, a spus Caluschi. Canalele de comunicare proprii ale OSC sînt siteul www.osc.ro, un portal de informare și relaționare pentru elitele din cele trei medii amintite, revista națională de Administrație Publică, un lunar specializat pentru reprezentanții administrațiilor locale și naționale, precum și pentru parlamentari. Cea mai interesantă noutate prezentată de Cezar Caluschi a fost site-ul www.administrație.ro, un portal în care sînt prezentate informații despre prefecturi, primării și consilii județene. Am accesat și noi site-ul prezentat și, deocamdată, județul Bacău nu apare, după cum organismele administrative băcăuane nu mai sînt reprezentate riguros nici pe pagina de Internet a Guvernului.

Întîlnirea NET Club Bacău a fost încheiată de Cătălin Cantăr, care a prezentat comunicarea „Romania Data Systems – cinci ani în România”. RDS este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii Internet din țară, cu o rețea proprie oferită împreună cu Romania Cable Systems. La prima reunire a NET Club Bacău a fost prezent și Cătălin Mardare, prefectul județului, unul dintre susținătorii soluțiilor IT pentru administrație. Conform reprezentanților RDS, NET Club este un concept introdus de această firmă pentru a crea un nou spațiu de „interacțiune” între companii. Clubul numără acum peste 2.000 de membri din toată țara. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.