„Eu – îmi zice o vecină pensionară – nu știu dacă am luat, în vara aceasta, de trei sau patru ori roșii. Din 15.000 de lei kilogramul nu le-au mai scos producătorii. Nu știu, zău, ce o să facem”. Ieri, făcîndu-mi, ca de obicei, „raidul” prin piața mare a Bacăului, am văzut roșii și cu 10.000 de lei kilogramul… Nu, nu vă mirați; cu mai mulți ani în urmă, roșiile de soiul ăsta erau aruncate sau, în cel mai bun caz, făcute bulion. Ceva ca nucile, poate mai mari, dar stricate. Și, zece mii, de parcă banii ăștia – cum îmi spune omul de lîngă mine – ar crește, aici, în oraș, prin copaci. E adevărat, sînt și roșii ceva mai atrăgătoare, dar la 20.000? Nu, le-a trecut sezonul, mă mîngîi cu gîndul ăsta, deși, prin alte părți ale lumii, „sezon” înseamnă tot timpul anului, va trece timpul și, dacă mai ajung pînă la vara următoare, poate lucrurile se vor schimba, țăranii vor cultiva mai multe tomate, piața va fi bogată și, firesc, prețul va scădea. Asta-i agricultura! Un an e mai bun, altul mai puțin bun. Acum, dacă tot ne pregătim ca, prin anul 2007, să intrăm în Uniunea Europeană, poate că și recolta de roșii va fi mai bogată, mai mare. Mai știi? Și, poate, și cea de morcovi – ieri piața era plină de morcovi, dar în fața prețului cerut – 15.000 de lei kilogramul – virtualii cumpărători și-au abandonat, pe loc, intențiile; și cea de gogoșari și ardei grași, și cea de conopidă, și cea de țelină. Cît privește țelina – un ins îmi zice că-i „viagra românească”-, fără 20 – 25.000 nu ți-o dă producătorul. „Cumpăr acu’ – mai spune omul, bărbat la vreo 55-56 de ani, că la iarnă ajunge la 50, și ce mă fac?”. În ce mă privește, mă opresc și cumpăr trei kile de mere, tot de aici, de la doamna Laura, fata asta pe care o știu de vreo trei ani, de cînd vinde acest binecuvîntat fruct, și vara și iarna, cumpăr, deci, cu 10.000 kilu’ și plec acasă bucuros că am făcut piața. Carnea o las pe altă-dată…. (Eugen Verman)
REPORTER ÎN PIAȚĂ Viagra autohtonă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.