Constantin CĂLIN
Deși povestea „Cornul și laptele” nu s-a sfîrșit, televiziunile au trecut la cea a sobelor și caloriferelor reci. Ne-au fost arătați copii rebegiți de frig, cu fețe vineții și voci tremurînde. Ascultau lecțiile sau scriau îmbrăcați în geci și purtînd căciuli. În aceleași reportaje, am văzut primari grași, aburiți de căldura caloriferelor din birouri, care încercau să justifice delăsarea cu care tratează problemele școlilor. În loc să-și recunoască neglijențele, invocau lipsa banilor, argument universal. Era, oare, greu de prevăzut că după vară vine toamna, cu ploi și brume? La noi, chestiunea frizează, nu o dată, absurdul: administrația localităților e mereu luată prin surprindere, de o ploaie mai tăricică, de prima fulguială, de o deszăpezire bruscă. Nu-i bine! Ce-o să ne facem mîine – poimîine, cînd domnii Iliescu și Năstase or să ne bage în război? Scene dureroase, care evocă „lumea a treia”, au fost surprinse și prin spitale. În cel mai vechi spital din Brăila, mîncarea zilnică se compune din ceai, supă de zarzavat și cartofi. Carnea lipsește de trei ani. Acolo foamea e o realitate, nu o metaforă. Cei care n-au rude în oraș, suferă sălbatic, se vlăguiesc în loc să se întremeze. Poate și mor, pe un fond de subnutrițe prelungit. Acesta nu e un caz izolat. Ici hrana e proastă, colo nu sînt medicamente, altundeva aparatura e învechită și deteriorată. Pretutindeni se scoate în față faptul că nu sînt bani. Nu sînt pentru că unele din marile firme nu au vărsat la FASS cei 7% încasați din contribuțiile angajaților, care, după un document al CNAS, alcătuiau, la începutul verii, o sumă de peste 19 mii de miliarde!
Mizeria este urîtă, ne repugnă tuturor, dar întrucît face parte din realitate, e o datorie să se vorbească despre ea, sub toate fețele: provocată de sărăcie, de lipsa educației, de nenoroc, de nesimțire, de prostie etc. Din păcate, nu prea avem jurnaliști pentru această zonă tematică, în investigarea căreia se cere curaj, fermitate și inimă, nu moliciune sentimentală. Abordările sentimentale duc la eșec; lucrurile grave nu se comentează pe un ton miorlăit. Impresia mea e că nu se merge în profunzime, se „bifează” doar. Apoi, Dumnezeu cu mila! Ratarea unor subiecte poate să însemne, însă, uneori, ratarea unor cariere publicistice. Marii reporteri (de la Dickens la Egon Erwin Kisch) n-au ocolit nici canalele, nici chiar leprozeriile. Jurnalistica amabilă este comod de realizat, dar e inutilă. Lumea simte nevoia de ceva răscolitor și adevărat. Mi s-ar putea replica: nu chiar toată! Pentru unii, răscolitor e, să zicem, videoclipul „Amor, amor”, a cărui esență se concentrează în (ierte-mă poeții) versurile: „O noapte de amor/ La tine-n dormitor”. Și cum să nu fie răscolitor, pentru alde Găurică, Grasu’, sau Balconistul (cîțiva din clienții rubricii de „dedicații muzicale”, citați în emisiunea „Fan X”, de pe B1 TV), cînd interpreta imită, ajutată de orchestră, fazele unui act sexual complet, de la intromisiune la orgasm. Cînd crezi că a terminat, o ia de la capăt, cu alte figuri! La o adică, răscolitoare ar putea fi și publicitatea firmei „Flirt”, dată pe același post bucureștean: „Sună-mă pe mobil și te cuplezi de nu te vezi!” Să mai dau și alte exemple? Nu, e de-ajuns, prea de ajuns. Am să spun numai că televiziunile noastre oferă, din slăbiciune, o mulțime de lucruri „răscolitoare”… pentru soldații ce n-au beneficiat de permisii, pentru inșii privați de libertate, pentru puberii și adolescenții care n-au încă „o relație”. Nu e de mirare că unora dintre aceștia le cam fierb creierii.
Invitata de duminica trecută la „Fan X” a fost o cîntăreață cu pseudonimul „Uni-k” (al doilea, primul fiind „Nordica”). Fata (nici urîtă, nici frumoasă) a vorbit despre sine după „rețetă”, folosind micul jargon al vedetelor puse în situația de a se adresa admiratorilor. Unul din clișee, care mi-a atras atenția, a fost că e norocoasă și are „o legătură acolo Sus”, adică la Dumnezeu. Din ce în ce mai frecvent, misticismul afișat de persoane din lume show-biz-ului e mai mult decît neverosimil: pur și simplu suspect. Inși care joacă scene de pandemoniu își atîrnă de gît cruci de episcopi. În videoclipul de prezentare, domnișoara „Uni-k” se frămîntă pe un pat anturată de trei sau patru „atleți” năbădăioși. Nu cred că o asemenea probă „de artă” favorizează legături speciale cu Cerul. Vrînd-nevrînd, ajung și la fotbal (campionatul intern) unde, la aproape fiecare început de meci, se pot vedea alte niște superstiții de import, „catolice” (atingerea ierbii cu vîrful degetelor, sărutul inelului), și, apoi, vorba unui comentator, „dueluri mai puțin ortodoxe”, precedate sau urmate de „intrări criminale”, pumni și coate. Față de ceea ce se întîmplă pe terenuri, arbitrii dau prea puține „cartonașe roșii”. La noi „pasiunea violentă” depășește „pasiunea bună”, luptătoare, care se exprimă în alte forme și cu alte mijloace. Răul cel mare vine, însă, adesea, de sus: de la finanțatori, manageri, procuratori etc., deprinși cu grosolănia, insulta și șicana. Aceștia creează „climatul”, unul, trebuie spus, urît (și dacă-mi amintesc bălăcărelile de la „Procesul etapei” ), infect. Dictatura mojiciei anevoie va mai putea fi oprită!
În fine, un aspect demn de remarcat: bătălia pentru prioritate în difuzarea „Știrilor”. După mișcarea făcută în urmă cu două săptămîni de TVR1, a venit, luni, cea de la B1 TV, prin care, fixînd ca ore pentru difuzarea lor 18.30 și, respectiv, 21.30, postul trece înaintea tuturor celorlalte. Bine gîndit, bine „lucrat”!!
Lasă un răspuns