Reporter în viață

„Mamaie, da’ parcă ziceai că azi nu vii în piață… Că te duci la Biserică…” Bătrîna o privește cu ochii umezi, da’ e nepoata ei, e elevă aici, în Bacău, la un liceu sau așa ceva, pe undeva pe la URA, e nepoata cea mică, Doamne, cum au trecut anii, că ieri o ținea în scutece și o legăna, că maică-sa venea mereu acasă, la Schineni, o lăsa, cîteodată, și o săptămînă, Doamne, cum au trecut ani… Așa gîndește mătușa Anica, bătrîna, pe femeia asta o cunosc de multă vreme, de cînd muncea la ceape, la ferma de legume, acuma o văd mereu în piață, aduce și ea ce poate, cîteva legăturele de morcov și pătrujel, o traistă cu nuci, că nucul acela mare din fundul ogrăzii e încă viguros, cîteva legături de pojarniță, ceai de leac pentru suferinzii de colită … „Da, maică, am zis că nu vin, da’ am fost dis-de-dimineață, m-am închinat, am aprins o lumînare pentru cel bătrîn, dar sărăcia nu te lasă, așa că am venit iar la piață…” Nepoata îi zice ceva la ureche, mamaia bagă mîna în buzunar și-i strecoară fetei zece mii, mai mult n-am, se scuză, da’ dacă vii mai tîrziu… Fata se grăbește, mai e cu o colegă, aceasta o așteaptă ceva mai încolo, îi pupă mîna și pleacă…”Ce să fac – mi se adresează, iaca îmi port bătrînețile pe drumul ista, am noroc că-i mașină directă la Schineni, acu’ sînt mașini peste tot, bani să ai, că dacă ai avea te-ai plimba prin toată țara …”O întreb ce mai face, cum mai e cîmpul, cum mai merge agricultura, greu, maică, greu, știi că pe atunci, cînd veneai mai des pe la noi și scriiai articole, nu rămînea o palmă de pămînt nemuncită, era crimă, nu alta, să lași pămînt pîrloagă, da’ acuma și la noi, la Săucești, da’ aud că prin mai toate părțile, rămîne pămînt nelucrat, n-au oamenii bani, totu-i scump și, la urma-urmei, cine să-l muncească dacă, prin sate, sîntem aproape toți bătrîni…? Mamaia tace și rămîne cu gîndurile ei…Îi cumpăr o legătură de morcovi și-i dau cinci mii și-i zic să ne mai vedem sănătoși… (Eugen VERMAN)