Cine a spus că a fi adolescent e un lucru ușor? Cine a zis că aceasta este vîrsta lipsită de probleme? Noi, tinerii, știm cel mai bine cîte eforturi trebuie să depunem ca să ne putem împărți în toate direcțiile, ca să putem face față atîtor cerințe.
Nu este deloc ușor să ai 17-18 ani. Te împarți între familie, școală, prieteni, iubit sau iubită și, cîteodată, îți mai rămîne timp să te gîndești și la tine.
Pe lîngă faptul că adolescentul trebuie să se împartă între atîtea chestii, el trebuie să se poarte de fiecare dată în alt fel, ajungînd astfel să aibă mai multe personalități.
Dimineață pleci la școală. Te îmbraci decent ca nu cumva să îți sară profii în cap. În timpul orelor încerci pe cît posibil să fii elev cuminte, să fii respectuos, că așa se cuvine. Îți alungi din cap toate remarcile usturătoare pe care le ai la adresa unuia sau a altuia. În pauze stai pe cît posibil în clasă, repetînd cîte ceva doar-doar ți-o intra și ție în cap. Să nu mai vorbim de zilele în care ai o lucrare sau teză. Acestea sînt zile de teroare, în care stai cu frică în tine gîndindu-te că nu te-ai pregătit îndeajuns. Să nu uităm că trebuie să te porți frumos și cu colegii oricît de antipatici ți-ar fi. Știi și tu bine că dacă ai zis ceva mai de rău te-ai trezit cu clasa în cap, și în plus trebuie să ai și de la cine să copii la lucrări, nu? Cîteodată, însă, totul parcă ți se pare prea mult. Teme, ascultări, profesori, lucrări, ore plictisitoare, obiecte la care nu înțelegi nimic! Te trezești că parcă nu mai ai aer și simți nevoia să chiulești. E de înțeles, dar mai apoi nu e deloc frumos cînd în catalog vezi un cîrnat de absențe și nota ta la purtare scade văzînd cu ochii.
Pe la vreo două însă ai scăpat de marele chin. Te duci frumușel acasă gîndindu-te că ai să tragi un pui de somn și apoi poate ieși în oraș să te mai relaxezi. Acasă însă te așteaptă parinții.
Mama pare să nu observe cît de stresat e copilul ei, așa că îi mai dă și cîteva treburi casnice de rezolvat. Dar trec și astea. După ce totul s-a liniștit începe pledoaria: „Nu faci nimic. Ai venit de la școală și acum te uiți la televizor! Pune mîna și citește ceva. Nu ai teme? Nu înveți deloc! De ce Ionel are numai de zece și Mărioara e olimpică? Tu nu înveți nimic! La ședința cu părinții știi foarte bine cît s-a plîns diriginta de tine!”
Ca să o faci să tacă iei repede un caiet și te pui să faci o temă la întîmplare. Mai citești ceva și cînd vezi că s-au mai liniștit apele, exact atunci sună telefonul. Tu, acum ești copilul studios, cuminte, care stă acasă și învață, dar la celălat capăt al firului sînt prietenii care te invită în oraș. Cum să nu te duci?
Urmează partea în care o aburești pe mămica. Îți iei fața de îngeraș și începi să spui că ți-ai făcut temele, că nu mai ai de învățat, că te-a sunat cutărică și că ai vrea să te duci o oră să te „plimbi”. Toată chestia durează cam jumătate de oră. După atîta teatru și muncă de convingere te îmbraci și vrei să pleci. În momentul acela mama apare în spatele tău. „Unde pleci îmbrăcat așa? Nu vezi că e frig? Te duci la discotecă!” Treci și peste asta și te vezi ieșit pe ușă. Dacă ești fată, însă, te duci și te schimbi, sau eventual îți iei un plover gros și pe gît peste bluza ta decoltată.
În sfîrșit, cu pretenii. Relaxare, glume, bancuri. Mai o bîrfă, mai nu știu ce. Te plîngi de una, de alta, rîzi de nu știu ce coleg. Timpul trece frumos. Ești adolescentul de gașcă, cu mulți prieteni și probleme. Sună telefonul. E iubițelul sau iubițica care are un dor imens și vine să te ia ca să megeți să vă plimbați. Lași toată distracția, lași tot și pleci. Iei fața de îndragostit sau îndrăgostită și lași toate probleme în urmă. Și așa stai destul de puțin cu iubirea vieții tale, nu are rost să-i mai bați capul și cu ce te doare. Vă întîlniți, vă pupați, vă plimbați, iar vă pupați. Nu după mult timp realizezi că s-a cam terminat ziua, că programul s-a cam sfîrșit, că a doua zi ai școală și că trebuie să pleci. Te duci acasă, te culci și te gîndești că a doua zi o iei de la capăt.
Și într-un moment așa realizezi că ai fi vrut să faci niște chestii pentru suflețelul tău pe care nu ai mai avut cum. Vroiai să te uiți la serialul preferat, vroiai să stai două ore în baie într-o cadă cu multă multă spumă, să te joci un pic pe calculator și chiar să tragi un pui de somn la amiază. Dar culmea, nimic din ce aveai plănuit pentru plăcerea ta nu s-a mai împlinit. Nici nu ai fi avut timp.
Da, într-adevăr, cam așa e să fii adolescent. Vi se pare că e ușor? Nu, nici nouă. De aceea, poate, dragi părinți și profesori, după ce veți citi acest articol, vă veți da seama că nu sîntem nici lipsiți de griji și nici nu avem tot timpul din lume ca să ne dedicăm numai și numai studiului. Trebuie să și socializăm, nu? Așa că încercați să ne mai scăpați de stresul aceasta care ne omoară. (Roxana Șmil)
Lasă un răspuns