Fragment din schița „Vizită” de I.L.Caragiale
„Mă-ntorc și văz pe maiorul, alb ca varul, cu ochii pierduți și cu drăgălașa lui figură strîmbată. Mama se repede spre el, dar pînă să facă un pas, maiorul cade:
– Vai de mine! țipă mama. E rău copilului!… Ajutor! Moare copilul ! Ridic pe maiorul, îl deschid repede mondirul la gît și la piept.
– Nu-i nimica! zic eu. Apă rece!
Îl stropesc bine, pe cînd mama, pierdută, își smulge părul.
– Vezi, domunule maior? îl întreb eu după ce-și mai revine în fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru bun? Altădată să nu mai fumezi!
Am lăsat pe madam Popescu liniștită, cu scumpul ei maior afară de orice stare alarmantă, și am ieșit. Mi-am pus șoșonii și paltonul și am plecat. Cînd am ajuns acasă, am înțeles de ce maiorul ieșise un moment cu cheseaua în vestibul: ca să-mi toarne dulceață în șoșoni!…”
Plan dezvoltat
1. Idei preliminare: Stabilirea faptelor de limbă și stil mai importante, definitorii pentru specia literară (Schiță); în funcție de acest scop urmărit, analiza parțială vizează mijloacele stilistice folosite, modalitățile de prezentare a conținutului și trăsăturile de stil dominante.
2. Din acest fragment reținem următoarele fapte lexicale semnificative: „Tutunul nu e un lucru bun”- termen cumulativ;
„madam Popescu”- termen la modă în epocă; „alb ca varul”- comparație uzuală; „afară de orice stare alarmantă”- expresie ce corespunde sensului de azi :”în afară de orice pericol” (primejdie).
3. La nivel morfologic: cade lat, își smulge părul – locuțiuni verbale din limbajul familiar; văz – particularitate dialectale; maiorul – substantiv articulat enclitic, care capătă individualitate proprie în context, devenind sinonim cu numele copilului (Ionel).
4. La nivel sintactic: enunțuri interogative și exclamative: Vai de mine! Ajutor! Moare copilul!; enunțuri nominale și elipse: Nu-i nimica… Apă rece!; formule de adresare: domnule maior – e o construcție calchiată după limba franceza; Am lăsat-o pe madam Popescu liniștită cu scumpul ei maior „afară de orice stare alarmantă” – expresie ironică printr-o locuțiune adverbială uzuală.
5. Concluzie: Faptele de limbă și stil citate scot în evidență aspecte și modalități artistice specifice întregii opere caragialiene (Momente și schițe); de remarcat stilul colocvial în variantă citadină a Bucureștilor de la începutul sec. XX; relaxare, degajare, afectivitate în comunicare; Caragiale – autor, narator și personaj; caracterizare și ironie față de societate.
Bibliografie: M. Andrei și I. Ghiță: Limba română, Ed. Didactică și Pedagogică Buc. 1983, I. L.Caragiale- Schițe – Momente. Texte alese, Eugen Budău, Iași, 1998. (prof. Marin COSMESCU)
Tema pentru acasă pentru elevii de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a):
Extindeți observațiile asupra întregului text din „Vizită” și alcătuiți o compunere în care să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Arătați de ce „Vizită” este o schiță și care sînt modalitățile artistice specifice folosite de autor?
2. Care sînt ipostazele în care apare Caragiale în desfășurarea schiței?
3. Comentați atitudinea scriitorului față de comportamentul lui Ionel și al mamei sale?
4. De ce „Vizită” pare o rescriere a schiței „D-l Goe” și ce teme și motive se regăsesc în ambele texte? Bibliografie: I.L.Caragiale- Schițe și momente; Îndreptar metodic: prof. Eugen Budău (Editura „Institutul European”, Iași, 1998)
Lasă un răspuns