Paradoxuri

Începutul anului școlar a adus cu sine și o serie de fenomene din sfera ciudatului. Mă refer în special la liceenii din anul terminal, care în mod paradoxal, se pare că s-au mai copt la minte. După trei ani petrecuți împreună, nu te aștepți ca după cîteva luni să se producă o schimbare radicală în ceea ce îi privește pe colegi. De regulă, fiecare are un loc și un statut bine definit în clasă și nimeni nu i-l contestă. Se cunosc colegii „de belea” și cei mai timizi. Ce se întîmplă, însă, dacă descoperi că s-a întors lumea cu susul în jos? Cei care cu doar cîtva timp în urmă nu se puteau abține să nu le dea bătaie de cap profesorilor, au ajuns la cel mai înalt grad de „deteriorare”. Au terminat-o cu glumele piperate, cu chiulurile și cu vizitele pe la director. Mai mult, se pare că sînt cu adevărat interesați de ore. Și apoi cică să nu te miri! De parcă asta nu ar fi de-ajuns, subiecții noștri nu suportă nici glumele altora sau gălăgia din timpul orei. Nu trebuie să mai șocheze fraza:”Terminați-o, mă, odată!”, izbucnită cu toată indignarea din gura sărmanului rătăcit. Este destul de dificil să te obișnuiești cu noua atitudine a colegilor, dar gîndiți-vă la profesori. Obișnuiți să fie întrerupți din oră de cîte o remarcă mai „specială” a categoriei forte la acest capitol, sînt încă șocați de aparențe și continuă contraofensiva. Numai că nu mai au cu cine lupta. Soldățeii s-au retras în tranșee și refuză să mai lupte. Să vedeți reacția profilor atunci cînd îi ascultă și își dau seama că aceștia au învățat. Vă imaginați un profesor care în toți acești ani și-a obișnuit degețelele cu forma notei doi și care acum trebuie să facă efortul imens ca să îi pună respectivului un opt. Nu că nu ar merita nouă, ca să nu spun zece, dar pentru toate zilele și nervii distruși trebuie să plătească o despăgubire. Să nu credeți că scapă totuși așa ușor. „Ai știut azi, lasă că mîine nu mai știi”, gîndește subtil proful. Așa că sărmanul coleg s-a transformat în pradă pentru prof. Poate însă într-un final se vor calma spiritele. Cum rămîne însă cu monotonia noastră? Nu se poate să ne lase baltă acum la sfîrșit! Ar fi bine să își revină cît mai curînd, altfel îi aplicăm noi un tratament de înviorare, sau cine știe poate îi va fi profului dor de vechiul Ionescu și îl va ruga să se dezmeticească. Nici pentru el nu este o plăcere să aibă numai elevi model, nu e nici convenabil, nici util. Mă întreb care este totuși motivul: l-a hipnotizat cineva pe domnul problemă sau chiar e pe bune noua lui atitudine? Te pomenești că vrea să ajungă om mare! Succesele mele, dar înainte nu uita, nene, de noi și salvează-ne, că înnebunim! (Roxana POPA)