■ Sorin Vrînceanu a lăsat în urmă Danemarca și a plecat să cucerească Anglia
Medaliatul cu bronz la recentele Campionate Europene din Danemarca, Sorin Vrînceanu, nimeni altul decît managerul asociației SOS (sport-ordine-siguranță), dar, în primul rînd, cel care se ocupă de pregătirea celor peste 150 de membri practicanți ai artelor marțiale, a plecat de ieri în Anglia. Nu la muncă, așa cum majoritatea tinerilor, și nu numai, o fac într-una dintre cele mai civilizate țări din lume. A plecat pentru a le demonstra englezlor, alături de o „suită” formată din cei mai buni elevi ai săi, că disciplinele sportive precum karate, kick-boxing, gimnastică și dansuri moderne sînt la ele acasă în România. Asociația SOS are o bună colaborare cu cluburi și organizații similare din Anglia, care după ce au vizionat caseta care le-a fost prezentată au trimis imediat invitații și, astfel, echipa băcăuană își va prezenta în cele 10 zile pe care le va petrece pe meleaguri britanice programul cu care își dorește să-i facă praf pe englezi. Cu această ocazie se vor stabili contacte cu alte cluburi și organizații similare care vor fi invitate să participe la competiția internațională pe care Asociația intenționează să o desfășoare la Bacău, vara viitoare.
Calitatea spectacolului în sine, precum și performanțele sportive au condus la o foarte bună apreciere a asociației chiar și din rîndul oamenilor de afaceri locali, care s-au oferit să o sprijine financiar pentru realizarea proiectului din Anglia, din perioada 15-25 octombrie.
Costul deplasării în Anglia depășește suma de 500 de milioane de lei, bani proveniți exclusiv din sponsorizări.
O importantă contribuție în realizarea proiectului a avut-o James Cameron, consulul la București al Marii Britanii, care, deși a fost rezervat inițial, după verificările făcute a acordat vize întregului grup, felicitînd modul profesionist în care s-a prezntat.
Imediat după înființare, au fost stabilite contacte cu mai multe ONG-uri iar Asociația are o foarte bună și constantă colaborare cu Liga Internațională de Sprijin și Apărarea Drepturilor Omului (LISADO).
În această deplasare, grupul de sportivi și delegați vor fi însoțiți de Gabriela Oprișan, președinte executiv a LISADO, care va înființa o filială a Ligii în Anglia, pentru românii din diaspora, dar și pentru orice cetățean care va dori să se adreseze Ligii pentru a-i fi apărate drepturile.
Pentru anul următor, membrii asociației și-au propus realizarea a cîtorva proiecte, dintre care două deosebit de ambițioase și anume o deplasare în Japonia, în primul trimestru al anului viitor, și organizarea unei competiții cu invitați din țară și din străinătate, în vara anului 2003.
Tot pentru următorul an, Asociația și-a propus înființarea la Bacău a unei Federații care să cuprindă toate asociațiile din țară care au proiecte și performanțe similare.
Născuți sub o stea norocoasă, sportivii de la Asociația SOS au avut șansa de a o întîlni pe Valeria Ursache, patroana societății „Iri – Ang Tur”, dar și un prestigios om de afaceri din Bacău, General manager al Uniunii Naționale a Femeilor din Romănia, membru Liga FSCM Națională pentru Drepturile Omului. Este practic persoana care a dat viață Asociației și care, cu siguranță, nu o va lăsa să moară. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns