Imperative

Ce-i de făcut?

Recent a avut loc la București un simpozion internațional dedicat sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Redăm mai jos intervenția d-lui Emilian Drehuță, președintele Organizației Bacău a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

Aniversînd 140 de ani de la întemeierea Societății Cultura și Literatura Română în Bucovina, se cuvine să rememorăm înfăptuirile ei în condițiile de vitregie al acestui spațiu românesc din ultimii 227 de ani și să examinăm căile de urmat pentru realizarea în contextul actual a țelurilor propuse de către înaintașii noștri. Cotropitorii de teritorii străine, cei din vechime, cît și cei din zilele noastre, și-au ales drept țel ca odată cu introducerea unei administrații proprii în teritoriul ocupat să distrugă cultura localnicilor, să impună limba, religia și instituțiile menite să-i asimileze pe cei care ar putea să-și revendice drepturile de stăpîni. Așa s-a procedat și în cazul raptului nordului Moldovei din anul 1775, al teritoriului pe care astăzi îl numim Bucovina. Nu mult după recenzarea populației și a averilor luate în stăpînire, reglementarea unor probleme juridice privind schimburi de proprietăți cu Moldova și introducerea unei administrații militare, a început asaltul asupra avuției culturale a românilor. Mănăstirile și bisericile, principalele ocrotitoare ale ființei naționale a populației ocupate, au fost supuse cu brutalitate unor măsuri de secularizare a averilor, cu scopul de a înlătura influența acestor instituții asupra vieții și spiritualității populației ocupate. Din 25 de așezăminte monahale au fost desființate 22, iar la cele trei rămase (Putna, Sucevița și Dragomirna) s-a redus mult activitatea, odată cu micșorarea la jumătate a numărului parohiilor. Pe această cale au fost practic restrînse sau desființate și școlile organizate pe lîngă așezămintele bisericești. Se cunosc bine măsurile luate de administrația austriacă a Bucovinei pentru a șterge originea românească a Bucovinei prin:

a. subordonarea provinciei ocupate Galiției și încurajarea imigrației elementelor din alte etnii pentru a pune în minoritate pe români;

b. înlocuirea școlilor românești cu altele de limba germană, măsură care a culminat cu înființarea la Cernăuți a unei universități germane;

c. îndepărtarea sub diferite forme a românilor de la funcțiile publice, activitatea din industrei și comerț;

d. încurajarea înlocuirii datinilor și obiceiurilor strămoșești cu altele străine;

e. ruperea legăturilor de subordonare a bisericii din Bucovina față de Mitropolia de la Iași și intensificarea răspîndirii catolicismului. Stăpînirea austriacă a Bucovinei a urmărit în mod deliberat și sistemnatic să modifice structura etnică, socială, religioasă, într-un cuvînt, cultura populației din teritoriul ocupat. A fost meritul celor mai luminați fii ai românilor din Bucovina, care nu s-au lăsat ademeniți de avantaje și demnități ce li se ofereau și s-au opus acestei politici de deznaționalizare, organizîndu-și activitatea pe același teren, cel al culturii. Aș reaminti că cele mai vehemente reacții la politica Austriei față de românii din Bucovina și Ardeal au venit chiar din partea tinerilor noștri care studiau la Viena și mai tîrziu la Universitatea de limbă germană din Cernăuți, organizați în societăți ca „România Jună”, „Arboroasa”, „Junimea”, „Dacia”, „Bucovina”, „Moldova” și nu în ultimul rînd societatea pe care o sărbătorim. Nu ne-am fi întrunit cu folos la acest moment aniversar dacă nu am încerca să desprindem, în primul rînd, învățămintele pe care le putem scoate în evidență, din istoria acestor ani. Vă propun să reținem cel puțin următoarele merite ale societății sărbătorite:

1. alegerea celei mai redutabile arme de luptă împotriva politicii de deznaționalizare a românilor: răspîndirea culturii și literaturii naționale, folosind formele legale de acțiune;

2. atragerea în calitate de membri ai societății a celor mai largi și reprezentative forțe intelectuale: fețe bisericești, profesori universitari, medici, ingineri, avocați, autorități publice, industriași etc. de pe întreg teritoriul Bucovinei. În anul 1932, la a 70-a aniversare a societății, prof. Constantion Loghin sublinia faptul că încă de la organizarea sa, societatea cuprindea aproape întreaga intelectualitate a Bucovinei, între care erau prezenți 71 de preoți, 62 de boieri, 52 de funcționari de diverse categorii;

3. realizarea prin cotizații, donații și activități proprii a unei importante baze materiale și financiare. Pe această cale s-au realizat clădirile internatului de băieți, clădirea Palatului Național și alte proprietăți care au înlesnit activitatea culturală în Cernăuți;

4. organizarea de acțiuni culturale de mare amploare inițiate sau sprijinite de către mari personalități în frunte cu mitropolitul Bucovinei;

5. acordarea de locuri în internate și burse de studiu elevilor și studenților merituoși;

6. activitatea publicistică și editorială în limba română (ziare, reviste, calendare etc);

7. cinstirea personalităților cu contribuție remarcabilă. Și astăzi se pot admira monumentele funerare ale lui Aron Pumnul, familiei Sbiera, familiei Hurmuzachi din cimitirul orașului Cernăuți, unele din ele ridicate din inițiativa societății. Istoria Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina s-a împletit cu istoria țării din acești 140 de ani. După anul 1940, cînd Cernăuțiul a fost sacrificat, împreună cu Basarabia și partea de nord a Bucovinei prin pactul Molotov- Ribbentrop, și după întunecata stăpînire bolșevică a acestor teritorii, societatea a mai trăit doar prin unii membri ai săi exilați în Occident. Înlăturarea regimurilor comuniste din Europa de Est a permis reluarea, în anul 1990, a activității Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina în noile condiții. Nu mi-am propus să inventariez izbînzile și nereușitele în vedere și situația complexă în care ne găsim după ce o jumătate de secol cele două părți ale Bucovinei au fost izolate prin sîrmă ghimpată peste care doar păsările puteau circula în voie. Aș dori să enumăr, fie și sumar, probleme care își așteaptă rezolvare în rîndurile populației românești din Bucovina și care merită să devină obiective ale societății noastre. Lungul șir de evenimente și împrejurările cunoscute de după cel de-al doilea război mondial a avut un impact negativ asupra nivelului de cultură și de civilizație în această parte a Europei. Din păcate, contribuția din partea mass-media pentru a îndrepta lucrurile este mică sau „lipsește cu desăvîrșire”. Puține posturi de televiziune și ziare fac excepție de la actuala orientare de a face vedete din indivizi certați cu legea sau pur și simplu criminali sau alți infractori. Este timpul ca societatea civilă, în general, și societatea noastră, în special, să facă demersuri ferme pentru a schimba această optică prin intervenția autorităților și a opiniei publice. Sînt tot mai evidente și supărătoare greșelile făcute de guvernanții din acești ani sub presiunea cîștigurilor electorale. Ajutoarele din bani publici au alunecat de prea multe ori în buzunarele celor care nu doresc să muncească, descurajînd astfel activitatea în economie. Mulți oameni s-au dezobișnuit să muncească și așteaptă ajutoare care mai mult ne umilesc decît ne ajută. Un flagel mai vechi al românilor care recidivează este alcoolismul. Realitățile pe care le întîlnim și care pot fi corectate prin creșterea nivelui de cultură constituie un teren atît de vast pentru societate, încît nimic nu pare prea mult pentru a spori influența noastră asupra mediului social. Experiența din primii 70 de ani de existență a societății ne sugerează și măsurile necesare în noile condiții, între care aș enumera:

1. cuprinderea în cadrul societății a tuturor celor care pot să lărgească cadrul nostru de influență: clerul, cadrele didactice, comercianții, elevii, studenții, pensionarii;

2. intervenții la autoritățile centrale și locale pentru sprijinirea societății în vederea obținerii, prin transfer, a unor localuri pentru sedii, clădiri pentru activități culturale, internate și cămine studențești, biblioteci, cluburi etc. Multe din asemenea clădiri care au avut sau se potrivesc pentru astfel de destinații se degradează ca urmare a dezinteresului manifestat de actualii deținători;

3. activitatea publicistică și editorială să fie pusă în slujba membrilor societății și nu a unor ambițioși care doresc să-și vadă numele tipărit, indiferent dacă publicația sau cartea interesează pe cititorii;

4. să nu uităm că în cele două părți ale Bucovinei problematica este diferită. Cei care au mai mare nevoie de ajutorul nostru sînt cei de peste graniță. Nu poți să-l ajuți însă pe cel care nu face și el eforturi pentru a ieși la liman.

Simpozionul la care participăm sper să constituie încă un prilej pentru a îmbogăți activitatea societății noastre ce poartă în spatele ei o istorie de 140 de ani. (Emilian DREHUȚĂ)