Din acest an, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Bacău, studiază, în premieră, trei studenți din Valladolid (Spania). „În urma derulării celui de-al patrulea contact instituțional „Socrates”, prin care studenți băcăuani și cadre universitare din localitatea noastră au plecat la studii ori la perfecționare la universități din Occident, anul acesta, în premieră, trei studenți din Spania, din ani terminali, au venit la Universitatea din Bacău să-și pregătească proiectele de diplomă”, ne-a declarat Gheorghe Pintilie, decanul Facultății de Inginerie.
Prezența studenților spanioli la Universitatea de stat din Bacău nu este singura legătură a instituției cu alte universități din lume. În ultimele zile, profesorul Orla K. Adamsen, de la Colegiul de Inginerie din Aarhus, le-au predat anumite cursuri studenților băcăuani. „Datorită acestor contacte se poate vorbi de o reală integrare a învățămîntului universitar băcăuan în cel european, în sensul că studenții plecați au putut stabili diferențele între noi și cei din Europa, iar profesorii și studenții din Apus au văzut și au ocazia să observe calitatea învățămîntului românesc”, a adăugat profesorul Gheorghe Pintilie. Universitarii băcăuani sînt de părere că învățămîntul nostru este puternic și foarte bine cotat în Occident, însă este mai mult axat pe pe pregătirea teoretică, în timp ce străinii pun un accent deosebit pe partea experimentală. (C. Gh.)
Lasă un răspuns