Tot despre Inventar: mobilier și obiecte personale
Casa din Vatra Dornei a fost închiriată de Ion Luca înainte de al doilea război mondial. Probabil, de la proprietarul ei. Scriitorul venea aici atît pentru odihnă și tratamernt, cît și pentru creație. În urma succeselor obținute cu piesele Iuda, Femeia Cezarului, Alb și negru sau Racherița, reprezentate pe scenele teatrelor Naționale din București, Iași și Cluj, dramaturgul își putea permite luxul să-și petreacă vacanțele într-o stațiune balneoclimaterică. Vatra Dornei – „Colțul acela minunat pentru salvarea sănătății și pentru lucrul meu”, cum scria el într-o scrisoare, devenise, după război, un loc de refugiu, unde putea găsi din belșug „lapte, unt și brînză de vaci” pentru hrana zilnică. Cînd se-ntorcea acolo după război, Ion Luca nu putea să locuiască în casa aceea, pentru că – scria el către soție, după ce a recăpătat locuința: „în odaia ta pute… A crescut Pleșca porci aici. Urina a intrat adînc în parchet. În antret a fost bucătărie sau nu știu ce. E negru. Au spoit țigănește ca și în odaia mea… Bucătăria e lipită cu lut. Și acolo au stat porci și păsări. Am găsit în dulap nisip de trei palme, cu pătrunjel și morcovi… Sofa nu mai avem. Numai jos (la parter), două paturi, două dulapuri, ceva scaune…”.
În aceste condiții, Ion Luca nu avea curajul să se stabilească în casă. A locuit pe la prieteni pînă ce a făcut curățenie generală, a zugrăvit și a făcut reparațiile necesare. În anii de după război, ca să-și facă locuibilă casa, a înzestrat-o cu tot mobilierul necesar , ajungînd, pînă la sfîrșitul vieții, conform inventarului întocmit în iulie 1973, la peste 120 de numere de inventar. Dintre piesele de mobilier, cele mai importante se pot reține: un birou de lucru cu cinci sertare, două paturi tip studio cu dormeză, cinci fotolii, șifoniere, cu și fără oglindă, draperii, perdele, fețe de masă, carpete, covoare, cearceafuri etc. La acestea se adaugă obiectele de îmbrăcăminte: haine, cămăși, cravate, basc, fulare, balonsaide etc. Iar pe birou și în sertare: ochelari de vedere și de soare, stilouri, pixuri, mașină de capsat, perforator, agende și o mașină de scris Remigton. De mare preț sînt tablourile în ulei executate de pictorul I. Mîndru, reprezentînd: portretul lui Ion Luca, „Peisaj marin”, „Buchet de flori”, „Natură moartă” și „Autoportret”. Pe lîngă fotografia înrămată a scriitorului cu familia sa, zeci de fotografii cu scene din peisajele jucate sau cu prietenii ce s-au perindat prin vila scriitorului de pe strada Parcului nr. 37, din Vatra Dornei. Firește, inventarul cuprinde și mobilierul de bucătărie, cu tacîmurile respective și nelipsita rîșniță de cafea. Și multe alte scrisori, felicitări, ilustrate, discuri, medalii și mărunțișuri ce se pot găsi în casa unui scriitor, surprins pe neașteptate de nedorita moarte, departe de casă, în ziua aceea de iarnă a anului 1972. Dacă biblioteca scriitorului, cu cărțile și manuscrisele sale, cu scrisori, fotografii și corespondență, se află în prezent în depozitele Muzeului Național al Bucovinei din Suceava, oricine se poate întreba: unde se află mobilierul și obiectele personale ale scriitorului? De ce nu sînt ele expuse într-o casă memorială, fie și la Vatra Dornei, unde au fost donate? N-am vizitat Muzeul orășenesc din Vatra Dornei, căruia i-au fost donate toate cele menționate în Inventar, dar mă îndoiesc că s-a amenajat acolo măcar un colț din încăperile muzeului dedicat lui Ion Luca. După cum nici casa memorială ce trebuia deschisă în imobilul din strada Parcului nr. 37, unde a locuit scriitorul în ultimii ani de viață, nu s-a realizat. Din vina cui? Desigur, a autorităților din vremea aceea, ca și a celor de azi, care n-au îndrăznit să-l deranjeze pe colonelul de securitate care a cumpărat casa. Revenind prin aceste locuri, prietenul și discipolul dramaturgului, Valeriu Anania, scria în cartea sa „Rotonda plopilor aprinși”: „Am văzut și vilișoara în care a locuit, pe strada Parcului, acum pitită printre edificii impunătoare, și nu am aflat în ea o casă memorială… Am descoperit statuia lui G. Enescu, Ciprian Porumbescu, M. Kogălniceanu…, dar nu am dat peste un bust al lui Ion Luca. Nici la Bacău nu există vreunul. Îl caut pe Ion Luca pretutindeni și nu-l găsesc decît în amărîtele mele amintiri”. Iar eu scriu aceste lucruri cu gîndul ca cei ce au ochi și urechi de văzut și auzit și au puterea și obligația de a-l scoate la lumină pe Ion Luca, să nu întîrzie a trece la fapte. ( M. Cosmescu Delasabar)
Lasă un răspuns