Gheare pentru sărmani
Cea mai ieftină carne sînt ghearele de pasăre. Numai 24.000 de lei kilogramul. Bătrînul din fața mea cumpără două pachete. Acasă, nevastă-sa, cu care împarte același blid de peste cinzeci de ani, îi va face o „ciorbă pe cinste” și răcituri. Îl privesc și, deodată, mi-l amintesc. Cu ani în urmă, l-am întîlnit la „Metalurgie”, în secția cea mai grea, aceea de „curățătorie”. Poate mă înșel, dar parcă așa-i zicea secției aceleia unde erau aduse piesele de la „turnătorie”. Acum îl găsesc tare bătrîn, cred că-i bolnav de o boală grea, o trădează gălbeneala de pe fața și din pungile astea mari de sub ochi. Încerc să-l ocolesc cu privirea cînd el se uită la mine. „Hee, de cînd nu ne-am mai văzut… Veneați și scriați articole de la noi din secție!”. Cumpăr și eu doi litri de lapte, pe care dau 23.000, omul mă așteaptă și intrăm în vorbă. Așa aflu că are o pensie „mizerabilă”, că-l roade o „ciroză”, dar are probleme și cu rinichii, „da’ dacă tot o să mor, cel puțin să mănînc și eu ca lumea, o ciorbă și niște răcituri înseamnă ceva”. Îi spun că și eu sînt pensionar și-l mai întreb dacă n-are pămînt la țară, că ăștia cu pămînt la țară se mai descurcă, el e, însă, orășean „get- beget”, trăiește numai din ce-i dă guvernul, dar guvernul, îmi mai zice el, îi dă mai mult promisiuni, că măririle astea abia ajung de două-trei pîini în plus. „Bine că măcar aduc la magazinele de carne de pasăre gheare și tacîmuri, înainte de ’89 aveam bani, da’ abia dacă găseam tacîmuri, acum sînt pe toate drumurile, da’ nu-s bani. E ca în iad: cînd e smoală, nu sînt chibrituri, cînd sînt chibrituri, nu e smoală”, dă el să rîdă. Între timp, pungile cu gheare se vînd ca pîinea caldă, o doamnă cumpără trei pungi, spune că are de hrănit doi căței și o pisică; o țărancă din Cleja cumpără și ea trei pungi și spune că are de hrănit cinci copii, iar amicul meu fuge acasă să-i facă nevastă-sa o „ciorbă pe cinste” și răcituri. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns